23.3 C
Craiova
miercuri, 9 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalVâlcea: Transportul în comun este blocat

Vâlcea: Transportul în comun este blocat

Peste 100 de şoferi de autobuze şi mecanici ai regiei de transport din Râmnicu Vâlcea protestează marţi, pentru a doua zi consecutiv, astfel că transportul în comun continuă să fie blocat în municipiu, protestatarii cerând majorarea salariilor şi demisia directorului regiei, conform Mediafax.
La ora transmiterii acestei ştiri, şoferii sunt în faţa pavilionului administrativ al unităţii, unde scandează „Demisia”, ei refuzând să plece cu maşinile pe traseu pentru a doua zi consecutiv.
Cei peste 100 de şoferi de autobuze şi mecanici ai regiei de transport care participă la protest cer majorarea salariilor şi demisia directorului unităţii, pe care îl acuză că a făcut angajări nejustificate.
Protestatarii de la regia de transport au avut, luni, o serie de negocieri cu conducerea regiei, în prezenţa reprezentanţilor primăriei, însă acestea au eşuat şi urmează să fie reluate marţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS