Cei interesaţi să-şi caseze maşinile prin Programul ‘Rabla’, pot face acest lucru, începând de luni, 10 iunie, potrivit Administraţie Fondului pentru Mediu (AFM), citată de Agerpres. Astăzi se vor semna protocoalele cu operatorii economici admişi în Program şi va începe distribuirea către aceştia a tichetelor valorice. AFM anunţă, totodată, închiderea sesiunii de contestaţii depuse de către colectori în Programul „Rabla 2013”.
Pentru 2013, au fost depuse din partea operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, un număr de 288 de dosare, dintre care 83 au fost respinse. De asemenea, datele AFM arată că, începând cu data de 31 mai 2013, au fost depuse 65 contestaţii, din care 40 au fost declarate respinse. Fondul pentru Mediu va emite, în acest an, 20.000 de tichete pentru Programul „Rabla”, dintre care 17.000 pentru persoane fizice/juridice şi 3.000 de tichete pentru instituţiile publice.

