Știri de ultima orăLocalBrăţari şi monede dacice, transmise în administrarea Muzeului Naţional de Istorie

Brăţari şi monede dacice, transmise în administrarea Muzeului Naţional de Istorie

Mai multe brăţări şi monede sustrase în perioada 1998 – 2004 prin săpături ilegale efectuate în zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei şi recuperate de statul român din străinătate sunt înscrise în inventarul bunurilor din domeniul public şi transmise în administrarea Muzeului Naţional de Istorie a României, informează HotNews.ro. O hotărâre adoptată de ieri de Guvern vizează înscrierea acestora în inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Culturii, urmată de transmiterea în administrarea Muzeului Naţional de Istorie a României.

Primele arestări în dosarul ”Aurul dacic” au avut loc în mai 2005, iar pe 7 iulie în acelaşi an au fost trimise în judecată cele 13 persoane. Până în prezent, statul român a reuşit să recupereze o parte dintre brăţări.

Iniţial, s-a crezut că a existat un singur tezaur descoperit şi traficat pe piaţa neagră internaţională, constituit din 15 brăţări spiralate din aur. Ulterior, pe măsură ce statul român a reuşit să identifice şi să recupereze 12 brăţări dacice, experţii au ajuns la concluzia că există cel puţin cinci astfel de tezaure, iar numărul total al spiralelor este de 24. În 2011 a mai fost recuperată o brăţară.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS