Știri de ultima orăActualitateCererea lui Năstase de înlocuire a unei judecătoare, respinsă

Cererea lui Năstase de înlocuire a unei judecătoare, respinsă

Avocaţii lui Adrian Năstase au cerut, astăzi, revocarea judecătoarei Ioana Bogdan din completul care decide în Dosarul „Zambaccian”, conform realitatea.net. Ei au susţinut că magistratul nu poate fi imparţial la judecarea dosarului instrumentat de foştii săi colegi de la DNA. În urma cererii avocaţilor, şedinţa a fost suspendată. Ulterior, cererea de recuzare a fost respinsă, astfel că, la această oră, şedinţa a fost reluată.
Completul de cinci judecători de la instanţa supremă format din preşedintele Aida Popa şi judecătorii Angela Dragnea, Rodica Cosma, Cristina Rotaru şi Ioana Bogdan a reluat luni judecarea recursurilor formulate de Adrian Năstase, Daniela Năstase şi Irina Paula Jianu în Dosarul „Zambaccian”.
După două amânări, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să înceapă, astăzi, audierile în Dosarul „Zambaccian”, în care fostul premier şi soţia sa sunt acuzaţi de fapte de corupţie.
Trei judecători ai Instanţei Supreme i-au condamnat pe soţii Năstase, anul trecut, la câte trei ani de închisoare cu suspendare, iar procurorii DNA au contestat pedepsele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS