Viceprimarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Gigi Matei, s-a întâlnit, astăzi, cu 15 râmniceni, cu ocazia audienţelor acordate la primărie. Cu această ocazie, reprezentantul executivului local a detaliat mai multe acţiuni ce vor fi derulate de municipalitate în următoarea perioadă, ca urmare a sesizărilor cetăţenilor:
– realizarea canalizării pe strada Vega în cursul acestui an;
– amendarea maşinilor care parchează în zonă blocând trotuarele;
– montarea unui semn de parcare interzisă – adresat mai ales TIR-urilor – pe Calea Bucureşti, sub podul de cale ferată Vâlcea – Vâlcele;
– realizarea unei canalizări pe strada Mircea Eliade în vederea eliminării acumulărilor de apă în urma ploilor;
– realizarea de canalizare pluvială pe un acces în strada Goranu, în zona târgului;
– schimbarea pantei la o canalizare pluvială de pe strada Digului şi continuarea acesteia pe încă 100 m;
– amplasarea unui container de gunoi pe Calea Bucureşti la nr. 161;
– furnizarea de balast pentru reabilitarea intrării Stăncioiului, material ce urmează a fi împrăştiat de locuitorii din zonă întrucât utilajele DADP nu au acces din cauza lăţimii insuficiente a unor porţiuni din această arteră de circulaţie.
Totodată, viceprimarul Matei s-a angajat că va face o deplasare în teren vineri dimineaţa, pentru verificarea modalităţii de creare a unui acces la un garaj subteran al unei proprietăţi de pe strada Aurelian Sacerdoţeanu.
Acţiuni ale executivului vâlcean
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei