Casa de Cultură „Traian Demetrescu“, subordonată Primăriei şi Consiliului Local Craiova, este una dintre instituţiile care desfăşoară activităţi gratuite pentru craiovenii de toate vârstele, oferindu-le acestora posibilitatea de a se recrea şi de a-şi petrece altfel timpul liber
Casa de Cultură „Traian Demetrescu“ (CCTD) este o instituţie de proiecte. Ea lucrează cu toate instituţiile din Craiova, dar, mai ales, cu organizaţii, în jur de 20 la număr, în special cu cele adresate adulţilor. Asta nu înseamnă că sunt ignorate celelalte categorii de vârstă, cum ar fi copiii sau vârstnicii.
Servicii gratuite pentru cultură
Directorul Alexandru Stuparu povesteşte că instituţia pe care o conduce este deschisă la colaborări. Ce înseamnă aceasta? Oricine are activităţi culturale, fie organizaţii, instituţii sau persoane fizice, poate apela gratuit la expertiza, experienţa şi dotările CCTD. Spre exemplu, dacă un artist plastic din Craiova doreşte să-şi promoveze lucrările prin intermediul unei expoziţii, el poate apela la serviciile CCTD pentru găzduirea unui astfel de eveniment. Pentru aceasta, instituţia are pregătite două săli, cea de la subsol şi Galeria Vollard de la parter.
Activităţile gratuite sunt finanţate, desigur, în limita posibilităţilor băneşti ale instituţiei. „Câştigul este că ne punem la dispoziţia concetăţenilor noştri“, mărturiseşte directorul. Se fac terapie ocupaţională pentru persoanele cu dizabilităţi, workshopuri, expoziţii, minispectacole, dar au loc şi concursuri organizate în colaborare cu diferite asociaţii sau cluburi. Spre exemplu, în jurul datei de 20 ianuarie, CCTD va găzdui Gala Cântecelor de Iarnă, în parteneriat cu Clubul ARTI. „Este un festival-concurs naţional, care trebuia să aibă loc în decembrie, dar a fost amânat din cauza vremii, căci nu puteau ajunge concurenţii din toată ţara“, a explicat directorul.
Activităţi pentru toată lumea
În fiecare joi, copiii cu vârste cuprinse între patru şi 12 ani pot veni să înveţe să joace „sportul minţii“. Aceasta este una dintre activităţile plătite, ea fiind organizată de un club de şah profesionist. „Se face şi performanţă. Copiii au diplome din turnee, concursuri“, iar cei mici au câştigat, recent, premiul doi la un campionat internaţional de copii şi juniori.
Cercul de pictură „Junior Art“ este o altă activitate menită să-i ţină ocupaţi pe cei mici. Tot joia, copiii se întâlnesc, gratuit, la CCTD şi, coordonaţi de un specialist în domeniu, „se iniţiază în pictură şi ajung să şi expună la noi“, după cum a declarat directorul.
Adulţii şi tineretul se pot alătura clubului de teatru, iar CCTD mai organizează şi Cenaclul Epigramiştilor, prilej cu care, anul acesta, va avea loc a doua ediţie a Festivalului-Concurs de Epigrame. Un alt cenaclu este „Sburătorul“, ce desfăşoară la instituţie activităţi literare: discută, comentează opere, dar şi lansează cărţi. Membrii care participă la acesta aparţin Societăţii Scriitorilor Olteni.
Pentru vârstnici, CCTD găzduieşte, o dată la două săptămâni, întâlnirea Asociaţiei Vârstnicilor, unde aceştia se întâlnesc şi discută despre ceea ce-i frământă. „Le aducem, la solicitarea lor, specialişti din diverse domenii, cu care să discute. Chiar am rugat să facă o listă cu persoane cu care vor să stea de vorbă“, a completat Alexandru Stuparu.
O colaborare foarte bună, spune directorul, este şi aceea cu Fotoclubul „Mircea Faria“, care organizează aici întâlniri săptămânale, expoziţii curente de grup sau individuale.
Găzduire
şi pentru alte domenii
La Casa de Cultură „Traian Demetrescu“ pot veni şi instituţii sau organizaţii care desfăşoară altfel de activităţi, însă acestea trebuie să plătească spaţiul şi serviciile oferite. „Se închiriază cu plată numai celor care au activităţi în afara domeniului cultural“, a spus Stuparu.
Craiovenii pot lua legătura cu reprezentanţii instituţiei la numărul de telefon 0351.413.369, la adresa de e-mail [email protected], dar şi făcând o vizită la sediul de pe strada Traian Demetrescu, nr. 31.
Patrimoniul imaterial, promovat
Casa de Cultură „Traian Demetrescu“, în calitate de coordonator, în parteneriat cu Centrul de Pregătire Profesională în Cultură, au realizat în noiembrie 2012, prin finanţări de la Administraţia Fondului Cultural Naţional, două materiale ce tratează problema patrimoniului imaterial. Este vorba despre DVD-ul „Valori ale patrimoniului imaterial din Oltenia“, în care se vorbeşte despre tradiţii, rapsozi, tarafuri, meşteri şi meşteşuguri, dar şi despre un „Manual de bune practici juridice pentru patrimoniul imaterial“, util celor ce doresc să afle aspectele legale ale acestor moşteniri mai speciale.