1.7 C
Craiova
vineri, 2 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăSportZiua „Cobrei“ pe „Inonu“

Ziua „Cobrei“ pe „Inonu“

Etapa a 21-a a campionatului Turciei a fost cu noroc pentru romanii care joaca in aceasta competitie. Echipa antrenata de Mircea Lucescu, Besiktas Istanbul, la care evolueaza si fotbalistii romani Adi Ilie si Daniel Pancu, a invins, cu 3-1, pe Denizlispor, si, profitind de remiza inregistrata de Fenerbahce pe teren propriu, s-a distantat la cinci puncte in fruntea clasamentului. Sa remarcam ca Adi Ilie, care a marcat doua goluri, fiind cel mai bun jucator de pe teren, este foarte aproape de a reveni la forma care l-a consacrat.

Desi a jucat numai o repriza, spre deosebire de colegul sau, Ovidiu Petre, care a fost integralist, Florin Bratu a marcat un gol pentru Galatasaray, iar trupa lui Fatih Terim a obtinut astfel un punct, 2-2 in fieful formatiei Genclerbirligi.

Dupa disputarea a 21 de etape, pe primele locuri in clasament se situeaza urmatoarele formatii: 1. Besiktas, 50 de puncte, 2. Fenerbahce, 45 p, 3. Trabzonspor, 38 p, 4. Denizlispor, 36 p, 5. Galatasaray, 35 p.

Ilie a reusit „dubla“

Luindu-i locul in avanposturi lui Ilhan Mansiz, care s-a transferat in Japonia, atacantul craiovean Adrian Ilie a facut un meci mare duminica si a marcat doua goluri pentru Besiktas Istanbul, care a cistigat pe „Inonu“, cu scorul de 3-1 (1-1), in fata formatiei Denizlispor, in cadrul etapei a 21-a a campionatului Turciei. Ilie a marcat in minutele 41 (din penalti) si 67. Celalalt gol al echipei antrenate de Mircea Lucescu a fost inscris de Ahmed Hassan, in minutul 51. Pentru Denizlispor a marcat Timucin (’13). Adrian Ilie a evoluat pina in minutul 77, cind a fost schimbat cu Okan Koc, in timp ce Daniel Pancu a jucat pe toata durata partidei.

Presa turca s-a intrecut in elogii la adresa „Cobrei“. „Venirea lui Ilie la Besiktas a fost controversata, insa toate indoielile s-au spulberat duminica. Ilie, care a devenit speranta formatiei Besiktas dupa plecarea lui Ilhan, a dat viata echipei sale“, a scris cotidianul Star, care si-a intitulat articolul „Noul imparat, Adrian Ilie“.

Atacantul craiovean a spus dupa meci ca nu stie la ce echipa va juca dupa terminarea acestui sezon. „Nu am luat inca o decizie in legatura cu ce voi face la sfirsitul sezonului. Nu se stie daca voi ramine la Besiktas sau voi pleca“, a precizat Ilie.

Un nou gol pentru Florin Bratu

Tot in etapa a 21-a a campionatului din Turcia, atacantul roman al echipei Galatasaray Istanbul, Florin Bratu, a adus un punct pentru formatia sa, care a terminat la egalitate, 2-2, in deplasare cu Genclerbirligi Ankara. Murat Erdogan a deschis scorul pentru Galata (‘7), dar gazdele au intors rezultatul in numai trei minute, gratie dublei lui Ali Tandogan (’28, ’30). Bratu a marcat al cincilea sau gol in acest campionat, in minutul 80 al intilnirii.

La Galatasaray Istanbul, Ovidiu Petre a fost titular, in vreme ce Bratu a intrat la pauza, in locul lui Ayhan.

Fenerbahce a remizat acasa

Surpriza rundei a 21-a a campionatului din Turcia s-a produs pe stadionul „Sukru Saracioglu“, acolo unde Fenerbahce Istanbul a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputata impotriva formatiei Diyarbakirspor. Pentru Fenerbahce a inscris Nobre, in minutele 59 si 83, in timp ce oaspetii au punctat prin Cumhur, in minutul 11, si Serdar, in minutul 82.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS