27.9 C
Craiova
luni, 11 august, 2025
Știri de ultima orăLocalÎnceput de an şcolar în condiţii inumane

Început de an şcolar în condiţii inumane

Elevii de la şcoala din localitatea mehedinţeană Jirov au început ieri noul an şcolar în condiţii inumane. Copiii au fost întâmpinaţi de educatoare şi învăţătoare în săli de clasă în care nici măcar nu sunt în siguranţă. Este vorba despre o şcoală veche de 300 de ani, care nu a mai fost reabilitată, nu există apă curentă, încălzirea se face cu sobe cu lemne, iar băncile sunt foarte vechi.
Cel mai rău arată grupurile sanitare şi dispensarul şcolii.
„Acestea sunt condiţiile, asta este şcoala. Aici am învăţat noi, părinţii noştri şi bunicii, în aceleaşi săli, în aceleaşi bănci. Nu a mai reparat nimeni nimic. Ne-am dori şi noi să înveţe copiii noştri în alte condiţii, dar dacă nu se poate, pentru că nu sunt bani, ce să facem? Să îi ţinem acasă?“, a spus un părinte.
La fel ca în toată ţara, şi la şcoala din Jirov a fost organizată clasa zero, însă în aceeaşi sală cu clasa I, astfel că învăţătoarea va fi nevoită ca jumătate din oră să le acorde atenţie micuţilor, iar în cealaltă jumătate să facă lecţia cu bobocii de clasa I.
„O să fie destul de greu pentru că am şi clasa zero, deci va trebui să le acord atenţie şi celor mici. Va trebui să fac în aşa fel încât să nu îi deranjeze pe cei din clasa I. Să sperăm că ne vom descurca“, a spus o învăţătoare.
Şcoala din Jirov nu a primit autorizaţie de funcţionare, iar directorul unității de învățământ spune că, momentan, acestea sunt condiţiile pe care poate să le ofere elevilor.
„Din păcate, Școala Jirov nu a primit aviz favorabil de funcţionare, deoarece condiţiile nu sunt tocmai bune. Ne-am confruntat cu lipsa banilor şi nu am putut nici să finalizăm lucrarea la şcoala cea nouă, dar nici să facem reparaţii la cea veche. Avem promisiuni că, până la mijlocul acestui an, şcoala nouă va fi gata şi sperăm să ne mutăm acolo, iar copiii să înveţe în alte condiţii. Deocamdată, noi îi primim cu căldură şi cu dorinţa de a-i ajuta să cunoască cât mai multe lucruri noi“, a declarat Dorel Rezeanu, directorul şcolii din Jirov.
Părinţii sunt nemulţumiţi, însă îşi pun speranţele în clădirea cea nouă a şcolii, care nu se ştie când va fi gata.
„Bineînţeles că nu suntem mulţumiţi de condiţiile în care învaţă copiii. Noi plătim fondul clasei, le cumpărăm rechizite, haine, îi trimitem la şcoală, dar nu au deloc condiţii. Sălile de clasă arată foarte rău, nu au material didactic nou, învaţă pe cărţi vechi, rupte. Ei nu îşi dau seama, că sunt mici, dar noi sperăm că va fi terminată până la urmă şcoala cea nouă şi că îi va muta acolo, măcar de la anul“, a spus un părinte.
Reprezentanţii Primăriei Corcova, de care aparţine Școala Jirov, nu au luat parte la deschiderea anului şcolar şi nici nu au dorit să comenteze condiţiile în care peste 200 de copii sunt nevoiţi să înveţe.
Alin Ghiciulescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS