16.6 C
Craiova
sâmbătă, 24 mai, 2025
Știri de ultima orăSportISU Dolj, în finală

ISU Dolj, în finală

Echipa de fotbal a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia“ Dolj continuă să defileze în campionatul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Trupa antrenată de Viorel Şişoe a câştigat ieri, la Timişoara, scor 3-0, semifinala disputată în compania celor de la Poliţia de Frontieră Satu Mare. Golurile au fost marcate de Alin Bălă (‘22), Claudiu Sandu (‘50 penalti) şi Alin Luţă (‘75). „A fost un joc la discreţia noastră. Rezultatul nu ne-a surprins, întrucât noi suntem campionii ultimelor cinci ediţii şi sperăm să obţinem şi al şaselea trofeu“, a spus Viorel Şişoe.
Pentru ISU Dolj, formaţie alcătuită aproape în totalitate din jucătorii fostei divizionare C Prometeu Craiova, au evoluat următorii: Băluţă – Gae, Chiva, Sandu, Creţu, Enache – Chiliman, Stamin, Vătu, Ghiţă – Bălă. Pe parcurs au mai intrat B. Răducan, Duculescu, M. Ciurea, I. Corcoveanu şi A. Luţă.
În finala programată pe 27 septembrie, la Bucureşti, ISU Dolj va întâlni învingătoarea partidei dintre ISU Argeş şi IPJ Argeş, această a doua semifinală urmând să se dispute săptămâna viitoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS