16.7 C
Craiova
joi, 29 mai, 2025

Pilula tinereţii

Un medicament-minune care combate declinul provocat de îmbătrânire ar putea fi mai aproape de realitate decât ne-am închipui, susţine o cercetătoare britanică, expertă în domeniul geneticii. Potrivit unui articol din cotidianul australian Age, profesorul Linda Partridge, director al Institutului pentru studiul îmbătrânirii (Institute of Ageing) din cadrul University College London, a anunţat recent că un medicament folosit în tratamentul cancerului a dat rezultate excelente în domeniul combaterii îmbătrânirii. Deocamdată, experimentele făcute în acest sens au fost realizate doar pe şoareci de laborator, însă medicamentul – respectiv Rapamicină – a prelungit semnificativ viaţa subiecţilor. Se pare că medicamentul are capacitatea de a proteja organismul împotriva bolilor neurodegenerative, care sunt şi ele asociate cu îmbătrânirea. „Bolile cronice, care în final duc la deces, precum demenţa, afecţiunile cardiovasculare sau cancerul, sunt provocate în primul rând de îmbătrânire“, a explicat profesorul Partridge. „În cadrul cercetărilor noastre încercăm să «atacăm» procesul de îmbătrânire în sine, prin înţelegerea mecanismelor necesare pentru protejarea organismului împotriva tuturor factorilor negativi în acelaşi timp, nu pe rând şi nu individual. Rapamicina pare să fie dovada că această abordare are mari şanse de reuşită“, a mai spus experta. Modalitatea de acţiune a Rapamicinei – o substanţă naturală găsită în solul din Insula Paştelui – a fost descoperită pornindu-se de la rezultatele unor studii efectuate în trecut. Acestea au arătat că şoarecii de laborator cărora le-au fost administrate cantităţi mici din acest medicament nu doar că aveau o speranţă mai mare de viaţă, ci au fost mai feriţi de îmbolnăvirea de cancer şi afecţiuni cardiace şi renale şi au prezentat un sistem imunitar mult mai puternic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS