Noul director al Regiei de Termoficare Craiova, Cristian Alexandru Popescu, a explicat, într-un interviu acordat GdS, ce planuri are pentru revitalizarea regiei în scurta perioadă pe care o va petrece la conducerea ei. Spre deosebire de alte interviuri realizate de GdS, în această discuţie a intervenit şi directorul tehnic al regiei, Nicolae Degeratu, cel care a asigurat interimatul la vârful Termoficării până la sosirea lui Popescu.
GdS: Toată lumea este curioasă să afle cine este domnul Popescu, noul director temporar de la Termoficare, prezentat ca salvatorul sistemului…
C.P.: Eu am venit acasă între două contracte. Am venit de la un contract de 1,6 miliarde de dolari, două grupuri pe cărbune de 600 MW, şi o să plec la un proiect de 19 miliarde de dolari în Kuweit, mai aproape. Pentru că în Vietnam, cum să spun, a fost foarte bine, ne-am înţeles excepţional, am lucrat cu directorul general pentru că era singura persoană care pricepea şi înţelegea, de formaţie tot ca mine, electrician, dar era responsabil de tot.
GdS: Sistemul nostru din Craiova se compară cu al lor?
C.P.: Nu. În Asia este cu totul altceva. Vietnamul este o ţară comunistă. Cei de acolo au făcut şi ei o prostie destul de mare. Au dat investiţia asta pe mâna celei mai mari companii de construcţii a lor, care nu este pregătită de aşa ceva. E bună pe execuţie, dar are lipsă de management. Cam ce are Turceni în momentul de faţă îşi fac ei. Mai au în plan să construiască încă două unităţi de aceeaşi putere. Decizia este politică pentru că este cea mai săracă zonă a Vietnamului.
GdS: Dar ei cum se încălzesc?
C.P.: Nu au nevoie, sunt o ţară fericită. Apă caldă îşi fac singuri. Nu există sistem de termoficare, pentru că nu au nevoie.
GdS: Staţi decât o lună şi jumătate la Termoficare din câte am înţeles…..
C.P.: Fizic, da, dar sunt dispus să ajut şi de la distanţă.
GdS: Cum aţi găsit Termoficarea din Craiova? Este în moarte clinică?
C.P.: Se poate spune. De revenit poate să-şi revină. Moartea clinică a fost provocată, nu a fost naturală. Două motive… a fost gestionată ca şi casa mea, de către mine, cineva a confundat o regie de stat cu casa proprie…
GdS: Casa proprie ţi-o administrezi cum trebuie, că este casa ta….
C.P.: O furi de nu mai poţi, pardon. Asta este o problemă. Aici a fost un sistem dictatorial într-o Românie democratică. Eu am crezut că este o problemă de colectiv, dar am discutat cu majoritatea celor prezenţi şi colectivul are potenţial, numai că nu a fost lăsat să lucreze. Doi inşi au vrut să ţină totul sub control, directorul general şi cel economic. În sfârşit… Al doilea motiv: din păcate, lipsa de control asupra propriilor maiştri, care au fost gestionarii punctelor termice. Au lucrat cum i-a tăiat capul, prost, tot din cauza asta, pentru că un director tehnic nu e lăsat să-şi facă treaba… Am văzut şi auditul, îngrozeşte pe oricine. Concluziile sunt clare: gestionarea unei firme de stat, administrată ca fiind a mea.
GdS: Cât sunt datoriile?
C.P.: Imense, 200 de milioane de lei, dintre care penalităţi vreo 57 de milioane de lei către CE. Problema majoră este penalitatea, deoarece se aplică penalităţi la penalităţi, conform contractului. Nu am apucat să-l citesc, dar în mod normal penalităţile trebuie limitate în orice contract. Nu ştiu ce a fost, o să aflu. Penalităţile actuale se strâng la 15 milioane pe an, adică cineva vrea să facă profit de pe urma regiei.
GdS: Vă referiţi la Complexul Energetic…
C.P.: Da. Nu se poate conduce aşa ceva, nu e real. Să ne furăm între noi.
GdS: Nu este ilegal să aplici penalităţi la penalităţi?
C.P.: Dacă ai făcut contractul de aşa natură… Eu, unul, nu aş fi semnat aşa ceva. Scăzând penalităţile, rămân 147 de milioane de lei. După părerea mea, regia este profitabilă, nu se pune problema, dar trebuie eliminată partea cu penalităţile pentru că apasă foarte greu.
GdS: Şi cum vreţi să scăpaţi de aceste penalităţi? Negociaţi cu complexul?
C.P.: Nu am această putere. Complexul este şi el subordonat altor structuri. Sarcina îi revine doamnei primar, care pot spune că s-a măritat cu primăria. Guvernul poate anula aceste penalităţi. După aceea, în cinci – șase ani, reuşim să scăpăm de datorie. Mai este o strategie pe termen lung, am vorbit cu primarul şi viceprimarul şi, dacă se aplică acea strategie, bineînţeles o să fie nevoie şi de o investiție majoră pentru care primăria nu are posibilitatea, dar se pot accesa fonduri europene.
GdS: Investiţie în ce?
C.P.: În Termoficare. Este vorba şi de producere, şi de reţea.
GdS: Adică să-şi producă Termoficarea singură agentul termic?
C.P.: Nu neapărat. Sunt mai multe variante. Acum este o strategie despre care nu vă pot spune mai multe la ora actuală.
GdS: Pe oameni îi interesează ce soluţii salvatoare veţi aduce… mai ales în această lună şi jumătate…
C.P.: Deci, am găsit partea de execuţie-exploatare, care ţine numai de Termoficare, şi cu asta începem, stilul de lucru, optimizarea traseelor, pentru că nu s-a dorit să se facă nimic. Aceasta este urgenţa zero. Până la sfârşitul anului, sigur o să fie profit, dar în ghilimele. De ce? Eu am datoriile din urmă pe care trebuie să le plătesc, care sigur nu se vor mai mări, dar cu condiţia ca penalităţile să fie şterse. Tehnic, dacă vrei să îngropi pe cineva, îi pui penalităţi la penalităţi şi l-ai terminat efectiv. Nu există aşa ceva. Orice contract internaţional prevede penalităţi de maximum 8-10%.
GdS: Atunci cum vă explicaţi că CE a fost de acord să reducă preţul la gigacalorie?
C.P.: Mă scuzaţi, CE a făcut cam puţin. Am lucrat în acest CET şi reducerea este destul de mică şi se poate mult mai mult. CET 2 produce gigacalorie prin CAF-uri, unde randamentul este mai prost şi prin prizele de la turbină. Deci eu aş fi vrut, dacă era foarte bine intenţionat CET-ul, să dea preţul la gigacalorie la preţul minim de producţie, adică cel din prizele turbinei. Părerea mea este că astfel preţul se putea reduce cu 20%.
GdS: Şi de ce nu dau atunci de acolo, din prize?
C.P.: Nu vă pot spune. Nu eu sunt acolo.
GdS: Are regia ceva scris de la CE în privinţa reducerii preţului la gigacalorie, pentru că noi, ca jurnalişti, nu am văzut nimic scris până acum, ci am auzit numai promisiuni?
C.P.: Nici eu nu am văzut vreo hârtie, dar s-a înţeles că reducerea va fi de 17%, dar e vorba de 17 lei.
(Intervine Nicolae Degeratu, directorul tehnic: Am fost cu doamna primar, cu domnul Bălăşoiu de la CE la cele două autorităţi de reglementare – ANRSC, ANRE. Le-am spus intenţia mea, cu cât reduc preţul, şi domnul Bălăşoiu cu cât reduce el. Ei cu 17, eu cu 7 lei. Până la urmă, cele două autorităţi aprobă preţul. În prezent, am vorbit cu domnul Bălăşoiu de două – trei ori şi mi-a spus că a trimis documentaţia către ANRE să-i aprobe scăderea. Îi vine aprobarea, transmite către mine. Eu am documentele făcute, transmitem mai departe la ANRSC să ne aprobe şi nouă diferenţa).
GdS: Dar până nu avem acordul celor două instituţii nu putem reduce preţul...
N.D.: Ba da. Deci, cele două instituţii aprobă preţul de producţie, iar populaţia cumpără preţul local de referinţă, care s-a stabilit în consiliul local, cu 10% mai mic deja.
GdS: Preţul de referinţă nu trebuie aprobat şi de cele două instituţii?
N.D.: Nu. Ăla este problema consiliului local.
GdS: Şi cine va suporta diferenţa de preţ?
N.D.: Probabil ar trebui să discutaţi cu domnul director Pascu (directorul economic al Primăriei Craiova – n.r.). Deocamdată, reducerea intră în vigoare cu 1 iulie, iar până la sfârşitul acestei luni sperăm să avem girul celor două autorităţi…
(Intervine directorul Termoficării: Ce vă pot spune, aportul la scăderea preţului probabil că va fi dublu. Cu asta am început şi, grosso modo, eu zic că din septembrie va scădea cu 20%).
GdS: În august, când vin facturile la asociaţiile de proprietari, ce preţ va avea gigacaloria?
N.D.: Mai mic cu 10%.
GdS: Diferenţă pe care o acoperă….
N.D.: Consiliul local.
GdS: De unde? Din banii craiovenilor?
C.P.: Nu neapărat. Sunt fonduri alocate. Noi nu putem să știm gestionarea banilor.
(Intervine N.D.: Primăria a venit în jos cu 10% şi noi, în loc să ne ducem cu 280 de lei preţ de producţie, ne ducem cu 252 de lei).
GdS: Ştiţi dacă reducerea preţului a fost aprobată în Consiliul de Administraţie al CE?
N.D.: Aia este problema complexului. Deocamdată, noi nu am redus preţul de producţie. Suntem în demersuri să-l reducem, dar primăria deja a redus cu 10%. Care este problema?
GdS: Şi această scădere nu va fi plătită indirect de toţi craiovenii apoi? Banii nu vor fi luaţi tot din taxe şi impozite pentru a acoperi scăderea de preţ?
N.D.: Ne depăşesc pe noi problemele astea.
GdS: Vorbeaţi de datorii, să le ţineţi sub control. Dacă asociaţiile nu-şi plătesc datoriile, ce le puteţi face?
C.P.: Facem comisii mixte.
GdS: Le veţi opri căldura?
C.P.: În primul rând, nu este o soluţie asta. Noi încercăm să discutăm. Sper să avem parteneri de discuţie, pentru că asociaţiile fac o greşeală fundamentală. Ele încasează zilnic, omul plăteşte întreţinerea global, în schimb asociaţia plăteşte pe ochi frumoşi în 80% dintre cazuri. Banii se duc în alte zone, ca să nu zic că au alte interese. Eu zic că încet-încet…
GdS: Cum scăpaţi de această problemă?
N.D.: Într-o ţară normală, toate instituţiile să-şi facă datoria….
GdS: Domnule director, practic, cum scăpaţi de problema asta?
C.P.: Sperăm să avem parteneri de discuţie. Dacă moare şi speranţa… Eu pot să vă spun că până în ziua de azi am reuşit să comunic cu foarte multă lume, de naţionalităţi diferite, şi nu am avut nici un caz în care să fiu refuzat total. De aceea îmi vine foarte greu să cred că nu se va găsi o limbă comună. Trebuie schimbată un pic mentalitatea.
GdS: Ce faceţi cu penalităţile populaţiei către Termoficare? Vor fi şi ele şterse?
N.D.: În funcţie de achitarea debitului, dacă ni se rad şi nouă, le radem şi noi.
GdS: Dacă Ministerul Finanţelor şterge penalităţile Termoficării către CE, Termoficarea la rândul ei şterge penalităţile populaţiei către ea?
N.D.: Da, dacă plătesc sau printr-o plată eşalonată.
GdS: Încheiaţi convenţii cu ei sau cum faceţi?
N.D.: Da, cu asociaţia. Discutăm condiţii umane, suportabile. Pentru că e simplu să spui cuiva că are de plătit o sumă mare.
GdS: Aveţi curaj să opriţi apa caldă şi căldura celor care nu plătesc?
Amândoi deodată: Nu e vorba de curaj.
C.P.: Căldura nu se poate opri că îngheaţă conductele, deci va fi la limita de avarie. Fiecare poate să decidă dacă vrea să mai fie clientul Regiei de Termoficare. Eu am mână liberă aici, de aceea am venit. Apa caldă nu e cine ştie ce să o oprim.
GdS: Și dacă nu vă înțelegeți cu asociațiile?
C.P.: De ce vreţi să punem copacul înaintea pădurii? Eu am spus că suntem dispuşi să negociem şi că nu am întâlnit nici o persoană cu care să nu pot discuta. Condiţia cea mai bună este o plată eşalonată.
GdS: Doamna viceprimar Cristina Calangiu spunea într-un interviu de acum câteva zile că modernizarea înseamnă uneori pierderi în acest domeniu. Cum vine asta?
C.P.: Ar trebui modernizat sistemul de distribuţie dintre Termoficare şi punctul termic. El a fost modernizat, dar prost. În loc să punem ţevi termoizolate, au pus ţevi neizolate. Au aruncat bani degeaba. De aici încolo se va lucra doar cu un raport calitate-preţ foarte bun. Vom pune doar ţeavă izolată, preţul este un pic mai mare, dar de aici încolo continuăm pentru reducerea pierderilor.
GdS: Şi cu conductele montate deja ce faceţi? Le veţi schimba?
C.P.: Când le va veni timpul. Este posibil ca într-un an să începem modernizările.
(Intervine N.D.: Ca să modernizezi reţeaua secundară din Craiova este nevoie de 65 de milioane de euro.)
GdS: Şi este mult?
N.D.: Nu este mult, domnule, dar să-mi dea şi mie două (milioane de euro – n.r.).
GdS: Când începeţi contorizarea individuală?
C.P.: După mine, blocurile astea au fost făcute într-un sistem, nu a fost gândit şi costurile sunt imense. Deocamdată, nu se poate pune problema pentru aşa ceva. Prioritar pentru mine este ca pentru cei care s-au debranşat să găsim o soluţie, cu acordul lor, să le izolăm țevile, să-i scoatem de la întreţinere. Să-i satisfacem pe toţi.
(Intervine N.D.: La contorizarea individuală este o mare problemă legislativă. Există o hotărâre a CL Craiova să facem facturare individuală. Contorizare individuală există. Proprietarului îi dă însă posibilitatea să opteze între factură individuală sau colectivă. Şi, după ce am trecut prin 5.000 de apartamente din Craiova şi de la 2.500 am luat semnături – dar sunt puţini pe scară care vor factură individuală -, când m-am dus să semnez convenţiile cu ei, mi-au zis că nu mai vor. Băi băieţi, suntem serioşi, în ce ţară trăim? Am antamat chestia asta la ANRSC. Băi fraţilor, modificaţi legislaţia! Când am fost acolo cu doamna primar, ne-au flituit imediat, că trebuie să modifice multe legi.)
GdS: Puteţi factura individual dacă nu aveţi contract cu proprietarul?
N.D.: La contractul pe care îl am cu asociaţia se face o convenţie de facturare individuală pe care o semnează omul.
GdS: Şi dacă nu plăteşte, cum îl debranşaţi?
C.P.: Dacă se face contorizare individuală se poate debranşa individual..
GdS: Dacă! Dar aţi spus că nu acum.
C.P.: E vorba de bani.
GdS: Cum se face această schimbare a sistemului?
C.P.: Trebuie scoasă magistrala în afara scării şi fiecare apartament este branşat la coloana generală. Dacă avem bani, se rezolvă în trei ani.
(Intervine N.D.: Ar costa cam 3.000 de lei de apartament. Contorizarea se poate face oricând. Pe sistemul actual, contorizarea înseamnă să-ţi montezi repartitoare pe calorifer. Că nu pot să-l debranşez eu e altă problemă. Să se ducă asociaţia la el. Noi ce vrem să facem? Să modificăm sistemul pe verticală într-unul pe orizontală, să pun ceasul la uşă. Şi ori i-l iau când nu plăteşte, ori, cum au făcut chinezii, cu cartele: vii cu ea la mine, bagi cartela colea, pui banul colo. Ţi-ai consumat un giga, la revedere…)
GdS: Domnule Popescu, ce speraţi să rezolvaţi în această lună şi jumătate cât staţi la regie?
C.P.: Am văzut care sunt problemele mari. Strategie pe termen scurt şi pe termen lung. Pe termen scurt, se poate face termoficare rentabilă.
GdS: Dacă nu reuşiţi să rezolvaţi problemele prin dialogul cu asociaţiile de proprietari, ce o să faceţi?
C.P.: Nici nu mă gândesc la asta. Acum vine auditul. Şi pentru oricine poate să citească nişte date contabile e foarte clar. Pentru mine, realitatea este penală. Dacă cineva vrea, sunt documente înregistrate, fals în acte publice, care demonstrează furt. Asta este realitatea în regiile din România. Aş vrea ca aceşti manageri să-şi demonstreze mai întâi capacitatea în afara ţării. Poate sunt răutăcios…
GdS: Contractul (de muncă – n.r.) pe care l-aţi semnat cu regia pe ce perioadă este?
C.P.: Nedeterminată. Lucrurile pot să se schimbe. Ne reorganizăm 80%.
GdS: Reorganizare înseamnă concedieri?
C.P.: Structura este stufoasă. Este personal în exces.
GdS: Se discuta despre Cluj, care îşi asigură singur materia primă pentru încălzire.
C.P.: În 1997, am fost în Franţa, la o firmă foarte mare de echipamente energetice, iar francezii colaborau cu General Electric. Acolo am văzut cum arată centralele cu ciclu combinat: o turbină pe gaz şi un grup cum este CET 2, iar randamentul este dublu. Soluţia nu s-a aplicat nici până astăzi niciunde în România. Există la Brazi, dar nu este pentru termoficarea oraşului. Ar însemna o reducere substanţială a preţului gigacaloriei. Ea combină o centrală pe gaz cu o turbină pe aburi. Temperatura cu care ies la evacuarea din turbină preîncălzește apa la cazanul care generează aburi. Să vă dau un exemplu. O centrală pe cărbune nu atinge 30% randament. Ca să nu mai spun că au fost investiţii care au redus randamentul, în loc să-l crească. Cred că suntem singura ţară din lume.
GdS: Ar trebui să preia primăria CET 2 pentru a putea implementa acest sistem?
C.P.: Este o soluţie. După mine, producătorul de agent primar trebuie să aibă termoficarea în subordine sau invers, dar trebuie făcută această investiţie. O centrală cu ciclu combinat poate ajunge la un randament de 86%, de aproape trei ori mai mult. Preţul la gigacalorie ar fi de două ori mai mic.