Căpitanul legendarei echipe a oltenilor argumentează că Ştiinţa, sfertfinalistă în cupele europene 1982 şi semifinalistă în 1983, s-a ridicat pe propriile picioare şi a deschis drumul echipelor româneşti spre Europa fotbalistică, spre performanţele internaţionale.
I.J.: În ediţia Cupei UEFA 1979/1980 şi apoi în Cupa Campionilor Europeni 1981/1982, Universitatea a surprins Europa fotbalistică, echipa voastră fiind eliminată, în fazele superioare ale competiţiilor, de echipe germane titrate, Borussia Mönchengladbach (UEFA 1979/1980), respectiv Bayern München (Cupa Campionilor Europeni, 1981/1982). Au fost două momente de referinţă pentru Universitatea, premergătoare sezonului extraordinar din UEFA 1982-1983. Comentaţi-le.
C.Ş.: Într-adevăr, cele două momente amintite au fost importante, dar normale, ca să zic aşa. Am fost eliminaţi de echipe cunoscute din Germania din două motive principale: o teamă nejustificată din partea noastră, o forţă şi un gabarit al nemţilor superioare nouă. Partea bună a acestor momente? Am prins încredere în forţele noastre şi tupeu, în sensul bun al cuvântului. Şi, cel mai important câştig, am acumulat experienţă competiţională internaţională. Să nu uităm că Universitatea Craiova anilor 1978-1984 a însemnat o forţă fotbalistică deoarece eram o echipă omogenă, alcătuită din fotbalişti valoroşi. Şi trebuie precizat faptul că nu din întâmplare am ajuns un team tenace şi virtuos. Meritul este al celor care au făcut selecţia şi apoi au păstrat timp îndelungat acelaşi lot: antrenorii Constantin Cernăianu, Constantin Teaşcă, Valentin Stănescu, Ion Oblemenco, Constantin Oţet, preşedintele Corneliu Stroe, ceilalţi conducători şi oficiali ai vremii.
Sezonul european 1982-1983 a fost un corolar al celor anterioare
I.J.: În Cupa UEFA 1982/1983, Universitatea a ajuns până în semifinalele competiţiei, având rezultate de excepţie, în premieră pentru o echipă de club din România. Cum s-a reuşit o asemenea performanţă?
C.Ş.: Ce spuneam şi mai înainte, adică aveam echipă valoroasă. Numai aşa se poate face performanţă la nivel internaţional. Sezonul european 1982-1983 a fost, într-un fel, un corolar al celor anterioare, iar Universitatea ajunsese să nu se mai teamă de numele adversarilor, aveam un moral forte. Şi asta, în condiţiile în care alcătuiam cu adevărat o echipă de fotbalişti: jucători valoroşi, de mult timp împreună, aveam omogenitate şi experienţă, s-au creat relaţii de joc deosebite, dar şi interumane. În consecinţă, valoare şi dăruire în teren, organizare aproape profesionistă pentru acei ani din socialism – sunt explicaţiile acelui moment istoric. Echipa a fost ajutată de oficialii oraşului şi judeţului, a fost sprijinită de oameni de bine din Capitală (Ştefan Andrei), iar suporterii au reprezentat un sprijin moral extraordinar.
I.J.: Poate fi considerată „Craiova Maxima“ cea mai frumoasă echipă din fotbalul nostru postbelic?
C.Ş.: Indiscutabil, DA. „Craiova Maxima“, cum inspirat a fost numită echipa acelor ani, a fost – şi a rămas – cea mai iubită echipă. De ce? Pentru că s-a ridicat pe propriile picioare şi a fost o echipă studenţească. A deschis drumul echipelor româneşti spre Europa fotbalistică, spre performanţele internaţionale, eliminând din cupele europene echipe titrate din Franţa, Italia, Anglia, Germania, Spania… În plus, Universitatea a dat mulţi jucători echipei naţionale, la un moment dat naţionala fiind alcătuită pe scheletul Craiovei! Cel mai elocvent exemplu este EURO ’84. După CM din Mexic (1970), calificările nu au surâs tricolorilor, eşuând în tentativele de a ne califica la EURO 1972, 1976 şi 1980, precum şi la CM 1974, 1978 şi 1982. Ca atare, EURO ’84 – la care naţionala României s-a calificat pe scheletul Craiovei – a fost un moment de referinţă pentru fotbalul românesc. Nesecatul filon al Universităţii şi-a făcut datoria în campania de calificare, dar şi la turneul final EURO 84.
(Fragment din cartea „Frumoşii nebuni ai Craiovei Maxima“, ediţia a II-a, volum aflat în curs de apariţie la Editura de Sud-Tipografia de Sud)
