Știri de ultima orăLocalDeficit de 20 de milioane de lei la Termoficare

Deficit de 20 de milioane de lei la Termoficare

Regia de Termoficare nu poate acoperi datoriile către furnizori, nici dacă încasează toate creanţele de la debitori

În ultima şedinţă din acest mandat, Consiliul Local Craiova a dat un vot de blam pentru modul în care a fost gestionată situaţia la Regia Autonomă de Transport (RAT) Craiova şi Regia de Termoficare Craiova. Dacă la RAT problema era cunoscută – e vorba de încheierea anului fiscal trecut cu o pierdere de circa 6 milioane de lei (60 de miliarde de lei vechi) – la Termoficare situaţia este mai mult decât dezastruoasă.

Amenda se impută

Pe ordinea de zi a şedinţei de ieri a legislativului local s-a aflat aprobarea situaţiilor financiare anuale ale mai multor regii şi societăţi comerciale aflate în subordinea municipalităţii craiovene. Situaţiile financiare de la RAADPFL, SC Pieţe şi Târguri şi SC Salubritate Craiova SRL au fost aprobate fără discuţii. În schimb, s-a discutat zeci de minute pe marginea situaţiilor financiare nu tocmai fericite ale regiilor de transport şi termoficare.
„Situaţiile financiare sunt nişte documente care reflectă starea financiară a respectivelor regii sau societăţi, cu pierderi sau cu câştiguri, dar într-o formă prevăzută de lege. Ca atare, ordonatorul este obligat să le prezinte autorităţii deliberative în vederea aprobării lor. În măsura în care dumneavoastră optaţi pentru neaprobarea lor, ele nu vor putea fi depuse la Direcţia Finanţelor Publice. Ordonatorul de credite, prin ceea ce vă prezintă astăzi, este acoperit în privinţa răspunderii. Sancţiunea nedepunerii acestor documente este amenda de la 5.000 la 15.000 de lei şi nu poate fi suportată de ordonator, care propune aprobarea lor, ci de cei care refuză aprobarea fără respectarea condiţiei de legalitate“, le-a explicat consilierilor secretarul consiliului local, Nicoleta Miulescu. Riscând, însă, ca municipalitatea să primească o amendă, ce ar urma să le fie imputată, consilierii n-au aprobat situaţiile financiare de la RAT şi Termoficare pe anul 2011, 16 dintre ei abţinându-se de la vot, în condiţiile în care consilierii UNPR au ieşit din sală.

Mai mult de dat decât de primit

Din documentele prezentate Consiliului Local Craiova chiar de conducerea Regiei de Termoficare, consilierii au constatat o situaţie aproape incredibilă. Pe 31 decembrie 2011, Termoficarea avea soldurile neîncasate de la asociaţiile de proprietari/locatari şi agenţii economici cu care regia are încheiate contracte de furnizare a energiei termice în sumă totală de 127.301.916 lei. Doar de la asociaţii avea de recuperat 96.421.602 lei, de la agenţii economici – 1.125.750 lei, iar de la instituţiile socio-culturale – 1.062.548 lei.
Pe de altă parte, aceleaşi documente semnate de directorul general al Termoficării, Tatian Tudorache, arată că regia are datorii totale de 147.591.759 de lei la marii furnizori (129.114.415 lei către Complexul Energetic Craiova, 1.579.184 de lei către GDF Suez, 1.371.179 de lei către CEZ). În această situaţie, chiar dacă ar recupera toate creanţele de la debitori, Termoficarea tot n-ar acoperi propriile datorii către furnizorii de agent termic, gaze şi electricitate. Tudorache şi ai săi ar trebui să mai aducă de acasă vreo 20 de milioane de lei, adică 200 de miliarde de lei vechi, pentru a acoperi imensa gaură din bugetul Termoficării.
Doar în anul 2011, Termoficarea a înregistrat o pierdere (ca diferenţă dintre venituri şi cheltuieli) de 7.983.780 de lei.
„Cum s-a ajuns aici, dar mai ales cum putem ieşi din văgăuna în care am fost băgaţi după ani de gestiune catastrofală?“, a întrebat în şedinţa de ieri consilierul Emilian Ştefârţă. Întrebarea sa a rămas fără răspuns, pentru că la şedinţă nu a luat parte nici un reprezentant al executivului. În faţa consilierilor nu s-a prezentat nici un reprezentant al Regiei de Termoficare, nici măcar Tatian Tudorache, cel mai bine plătit director din subordinea municipalităţii craiovene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS