15.9 C
Craiova
sâmbătă, 10 mai, 2025
Știri de ultima orăLocalMeditaţii gratuite pentru liceeni

Meditaţii gratuite pentru liceeni

Universitatea din Craiova organizează în perioada 25 mai – 8 iunie meditaţii gratuite pentru a-i sprijini pe absolvenţii de liceu să-şi aprofundeze cunoştinţele în vederea promovării examenului de bacalaureat. Decizia a fost luată de consiliul de administraţie al Universităţii din Craiova, pentru a veni în sprijinul elevilor care nu îşi permit să plătească meditatori, dar care doresc obţinerea unor medii mari, însă şi pentru a preveni înregistrarea unor rezultate slabe la examenul de bacalaureat.
La consultaţii pot pot participa toţi elevii de liceu care vor susţine examenul de bacalaureat în sesiunea din vară, cursurile de pregătire urmând să fie susţinute de cadre didactice de la Universitatea din Craiova. Elevii vor avea ocazia să analizeze, împreună cu personalul didactic specializat, subiectele cerute în programa pentru bacalaureat la disciplinele matematică, limba şi literatura română, chimie, fizică, logică, informatică, mecanică, optică, termodinamică, geografie, filosofie şi istorie. Cursurile vor avea loc atât în clădirea centrală, cât şi la sediile facultăţilor de chimie şi inginerie electrică. Elevii interesaţi pot găsi orarul de meditaţii şi consultaţii pentru examenul de bacalaureat la această adresă.
Click News

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS