Reîntregirea salariilor bugetarilor va avea loc în două tranşe, până la finalul anului 2012, precizează Guvernul, printr-un comunicat de presă prezentat de Agerpres.
Prima tranşă, de 8%, va fi acordată începând cu 1 iunie 2012, iar a doua etapă de majorare va fi cel mai târziu în decembrie 2012, potrivit comunicatului.
„Acest angajament al Guvernului României se bazează pe negocierile purtate cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale. Decizia Guvernului este una fermă şi în conformitate cu negocierile purtate cu FMI.
Tot de la 1 iunie, în tranşe lunare egale cu ceea ce guvernele trecute au încasat greşit, se va începe restituirea sumelor către pensionarii cu pensii de peste 740 lei”, se mai arată în comunicat.
Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional pentru România, Jeffrey Franks, a declarat astăzi că, în discuţiile cu Guvernul României, a convenit ca a doua majorare de salarii (reîntregirea) să aibă loc în anul 2013.

