Știri de ultima orăActualitatePremierul nu ia în calcul varianta plafonării despăgubirilor pentru casele naţionalizate

Premierul nu ia în calcul varianta plafonării despăgubirilor pentru casele naţionalizate

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat astăzi că nu ia în calcul varianta plafonării la 15% a despăgubirilor pentru casele naţionalizate şi că trebuie găsită, în acest caz, soluţia constituţională, echitabilă, pentru restituirea în primul rând în natură a proprietăţilor, acolo unde este posibil.

„În perioada următoare trebuie să venim cu soluţia juridică constituţională şi echitabilă pentru toţi cei ce au de primit restituiri, în primul rând în natură acolo unde e posibil, acolo unde nu e posibil, în echivalent, deoarece nu poţi să faci discriminări între cetăţenii români cei care au fost mai rapizi sau mai norocoşi şi au primit bani şi cei care nu au fost aşa”, a spus Ponta, potrivit Mediafax.
Guvernul Ungureanu anunţase că vrea să limiteze la 15% din valoarea reală a bunului în cazul despăgubirilor care vor fi plătite de stat foştilor proprietari pentru proprietăţile naţionalizate şi să elimine posibilitatea restituirii în natură.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS