12.8 C
Craiova
miercuri, 4 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateCodul Drepturilor şi Obligaţiilor Studenţilor a fost semnat, după mai multe amânări

Codul Drepturilor şi Obligaţiilor Studenţilor a fost semnat, după mai multe amânări

Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, şi liderii federaţiilor studenţeşti au semnat astăzi Codul Drepturilor şi Obligaţiilor Studenţilor, prin care aceştia au obţinut, printre altele, dreptul de a refuza să participe la procesul educaţional mai mult de 8 ore pe zi şi dreptul de a-şi evalua profesorii, informează NewsIn.
Potrivit Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Codul mai prevede dreptul de a contesta notele obţinute la examenele scrise, dreptul de a beneficia de un număr minim de cursuri opţionale din totalitatea cursurilor universităţii şi dreptul de a beneficia de gratuitate la eliberarea actelor care atestă statutul de student, precum şi a actelor de studiu.
Reprezentanţii studenţilor se declară mulţumiţi de finalizarea demersului care a trecut prin numeroase amânări şi negocieri.
Cei de la Uniunea Naţională a Studenţilor din România salută, la rândul lor, semnarea Codului, subliniind însă că au rămas de rezolvat câteva probleme punctuale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS