7.8 C
Craiova
miercuri, 4 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateVâlcea: Un nou incendiu de pădure a izbucnit în zona oraşului Brezoi

Vâlcea: Un nou incendiu de pădure a izbucnit în zona oraşului Brezoi

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, în această dimineaţă, în zona oraşului Brezoi, şase autospeciale ale ISU intervenind în zonă, informează Agerpres. "Nici nu se încheiase bine cel de la Gura Lotrului, că pe versantul următor a izbucnit un nou incendiu care afectează pădurile de foioase şi conifere. Autospecialele trimise în zonă încearcă să-l localizeze pentru a nu se extinde spre zona de case. Din păcate, afectează coronamentul copacilor. Avem la această oră în zonă şase autospeciale şi 117 cadre, în cooperare cu membri SVSU Brezoi, Ocolul Silvic Voineasa, angajaţi ai Parcului Naţional Cozia şi personal silvic de la Ocolul Silvic Privat Cozia – Negoiu. Se intervine cu motofierăstraie, mijloace de prima intervenţie", a precizat purtătorului de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu. Un factor care poate îngreuna acţiunea pompierilor în zonă este şi intensificarea vântului, judeţul Vâlcea fiind sub atenţionare de cod galben în acest sens. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS