Un consilier judeţean din Mehedinţi a fost declarat în stare de incompatibilitate cu funcţia ocupată. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat printr-un comunicat că Silviu Eugen Manofu, consilier în cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi, a încălcat legislaţia privind regimul juridic al incompatibilităţilor. În urma evaluărilor, ANI a constatat că Silviu Eugen Manofu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28.05.2009 – 31.05.2010, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de Consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi şi funcţia de Director coordonator în cadrul Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Mehedinţi. De asemenea, starea de incompatibilitate a fost constatată şi pentru perioada 28.05.2009 – 12.11.2009, ca urmare a deţinerii simultane atât a funcţiei de Director coordonator în cadrul Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Mehedinţi, cât şi a funcției de administrator la S.C. SLIVER NIC S.R.L., încălcând, astfel, dispoziţiile legale privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
La data de 27.06.2008 a fost validat mandatul lui Silviu Eugen Manofu de Consiler județean pentru mandatul 2008 – 2012, în perioada 11.07.1994 – 12.11.2009 el deţinând şi calitatea de administrator în cadrul S.C. SLIVER NIC S.R.L, dar şi funcția de Director coordonator în cadrul Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Mehedinţi (28.05.2009 – 31.05.2010).
ANI a precizat că persoanele față de care s-a constatat starea de incompatibilitate sunt decăzute din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de trei ani. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de trei ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate. Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

