17.8 C
Craiova
vineri, 15 august, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjTinerii fermieri, luaţi la purecat

Tinerii fermieri, luaţi la purecat

Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Gorj au început să efectueze verificări în teren pentru a afla dacă tinerii fermieri, care au depus proiecte cu finanţare de la Uniunea Europeană, se ţin de planul de afaceri. În prezent, sunt verificate proiectele derulate în baza Măsurii 112 „Instalarea tinerilor fermieri“. „În ceea ce priveşte situaţia tinerilor fermieri, cei care şi-au depus dosarele în februarie 2009, 13 la număr, sunt în proces de verificare. Până acum nu am depistat probleme şi nu avem situaţii de recuperare a debitelor. Vom vedea cum vor sta lucrurile când vor fi controlaţi cei care şi-au depus proiecte în ultima vreme şi cărora le-au şi fost aprobate. La ultima sesiune de depunere a documentaţiei, derulată în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, am avut 129 de proiecte depuse, valoare acestora depăşind suma de 4.300.000 de euro, urmând să fie făcută selecţia“, a declarat Cosmin Mazilu, şeful Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS