Atleta de la CS Universitatea Craiova a obţinut medalia de argint la Campionatul Balcanic indoor (în sală) de la Istanbul. Ioana a realizat un nou record personal la 1.500 m, care îi asigură participarea la Campionatul Mondial de luna viitoare. Mai mult, sportiva se află la două secunde distanţă de baremul pentru Jocurile Olimpice de la Londra.
Ioana Doagă, atletă legitimată la CS Universitatea Craiova, confirmă parcursul bun de la cele două grand-prix-uri de sală de la Bucureşti. Sportiva pregătită de Dan Betini a urcat, sâmbătă, pe podium la Campionatul Balcanic de atletism indoor (în sală), desfăşurat la Istanbul (Turcia), câştigând medalia de argint în proba de 1.500 m, la senioare. Ioana a încheiat cursa în 4 minute, zece secunde, 74 de sutimi, realizând un nou record personal şi o nouă realizare de barem pentru Mondiale, care vor avea loc între 9 şi 11 martie, tot la Atakyoi Athletics Arena din Istanbul, o construcţie nouă care a fost inaugurată sâmbătă, la Campionatul Balcanic.
Dan Betini a spus ieri că timpul scos de Ioana Doagă este foarte bun, semifondista fiind la două secunde distanţă de realizarea baremului de participare la Jocurile Olimpice de la Londra, din vară. În acelaşi timp, antrenorul nu este surprins de rezultatul bun obţinut de eleva sa: „A făcut o cursă grozavă. Şi-a luat inima în dinţi şi a arătat că poate duce şi singură o cursă. A fost învinsă de o albaneză,
cvasianonimă, care a apărut de nicăieri. A obţinut un timp care o califică la Mondialele de sală, care vor fi tot la Istanbul. Totodată, se află la două secunde distanţă de realizarea baremului de participare la Jocurile Olimpice, barem pe care cred că îl va realiza la Mondiale. Nu vreau să o laud, dar este o atletă care are un talent ieşit din comun şi va evolua şi mai mult“, a spus ieri Betini pentru GdS.
La sfârşitul acestei săptămâni, Ioana şi-ar putea îmbogăţi palmaresul cu medalii, deoarece va participa la Campionatul Naţional de sală în trei probe, 800 m, 1.500 m şi ştafetă, alături de colegele de la CS Universitatea Craiova.
Moagă s-a pregătit prin nămeţi
Atleta Elena Moagă a câştigat medalia de bronz la Campionatele Balcanice de atletism în sală de la Istanbul, în proba de 3.000 de metri, performanţă incredibilă având în vedere că sportiva pregătită de Ion Bură s-a antrenat doar prin nămeţii de la Târgu Jiu. „E extraordinar. Târgu Jiu nu a mai luat medalie la Balcaniada de sală de peste zece ani, de la Luminiţa Gogârlea. Balcaniada este un concurs destul de tare acum, mai ales că au venit şi ţările de la Marea Adriatică. Sportiva nu s-a pregătit deloc în sală, ci doar prin zăpadă şi cu toate acestea a luat medalie la naţionale şi la Balcaniadă“, a declarat antrenorul Ion Bură.
Delegaţia României s-a întors de la Istanbul cu 15 medalii, între care două de aur, şapte de argint şi şase de bronz. La întreceri au participat atleţi şi atlete din 11 ţări balcanice.

