Acoperişul casei unei familii din oraşul gorjean Ţicleni a fost distrus de un incendiu izbucnit, cel mai probabil, de la coşul de la sobă, necurăţat corespunzător. Deşi au fost solicitaţi pompierii de la Târgu-Jiu, incendiul a fost stins de către două echipaje din Ţicleni. Focul a distrus în totalitate acoperişul, membrii familiei neştiind unde vor locui până când vor putea să îşi refacă casa. Cu ajutorul vecinilor, au reuşit să salveze mobila şi alte bunuri materiale.
Pompierii îi sfătuiesc pe localnicii care folosesc pentru încălzire sobele pe lemne să îşi cureţe bine coşurile de evacuare a fumului tocmai pentru a evita situaţii de acest gen.

