35.1 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalRefuzată de Craiova, „Coloana Latinităţii“ se află în Germania

Refuzată de Craiova, „Coloana Latinităţii“ se află în Germania

Sculptorul Peter Jacobi, cel care a câştigat şi apoi construit Memorialul Victimelor Holocaustului din România în Bucureşti, a propus şi Băniei, după revoluţie, un proiect sculptural, „Coloana Latinităţii“, dar oficialităţile locale nu au agreat ideea, proiectul fiind realizat ulterior în Germania

– Originar din România (născut la Ploieşti în 1935), după absolvirea Institutului de Arte Plastice Bucureşti, în 1961, aţi fost repartizat la Craiova, iar anii petrecuţi în Bănie (şapte ani) au fost, după cum aţi mărturisit, cei mai efervescenţi din viaţa dumneavoastră. Aveţi un jurnal din acei ani?
– Nu am un jurnal. De fapt, am trăit, ca şi alţii, o viaţă de tânăr artist care îşi caută drumul în artă şi în găsirea unei „Weltanschauung“ („privire spre lume“ – n.r.), un concept despre viaţa personală şi, mai ales, în găsirea unui drum personal în artă.

 Dosarul meu de la Secu’ cuprinde şi întâlnirile mele amoroase

– Pictorul Nicolae Alexi, fost preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, a afirmat (într-o carte de interviuri) că pentru tinerii artişti plastici din Bănie apariţia dumneavoastră în Craiova (înainte de 1970), proaspăt absolvent de facultate, „a dărâmat nişte bariere de natura mentalităţilor şi academismelor de sorginte sovietică“. Cum aţi „dărâmat“, în acei ani de comunism, barierele sovietice, domnule Jacobi?  
– Cât s-a putut (şi s-a putut) am evitat să vorbesc despre realismul socialist. Am făcut şi eu un portret al unui fruntaş în producţie de la Fabrica de Locomotive diesel Electroputere. De altfel, un om foarte de treabă, cu care am rămas un timp în contact prietenos. Dar ce făceam în atelier era destul de  experimental, iar la Academie (Institutul de Arte Plastice – n.r.) am făcut un studiu „sărac“. Sculptorul Boris Caragea, profesorul meu, nu ne-a vorbit de acest subiect niciodată. Nici măcar de Picasso, care era membru al Partidului Comunist Francez… N-a pomenit de cubism, nimic. Ca prin minune, am reuşit să obţin o comandă publică pentru a realiza un ansamblu, „Dansatorii“, care nuzi fiind, dansau twist. Aşa cum dansam şi eu adesea pe atunci în Craiova. Peregrinarea acestei statui prin marginile oraşului Craiova, povestea realizării acestei sculpturi (pe care am făcut-o în anii 1965-66), este o… poveste aparte. Mai făceam câte o escapadă la Bucureşti… Odată am fost la un concert al lui Louis Armstrong, luându-l cu mine pe Nicolae Alexi, un elev inteligent şi plin de haz… În acei ani, eu aveam contact cu străinii de la Combinatul Chimic de la Işalniţa, vorbeam mai multe limbi, ascultam noaptea posturi de radio străine, aveam rude în străinătate, mai primeam câte o carte despre arta din vest ş.a. Dosarul meu de la securitate e un protocol zilnic al întâlnirilor mele amoroase, dar şi de altă natură.
Vorbind despre acei ani, îmi permit să adaug că, împreună cu colegii mei artişti, am reuşit să înfiinţez la Craiova o filială a Uniunii Artiştilor Plastici, lucru foarte important la vremea aceea.  Fiind secretarul filialei, am reuşit să conving  Primăria Craiovei, Fondul Plastic şi Uniunea Artiştilor Plastici din Bucureşti să se construiască un grup de ateliere pentru artiştii plastici, grup care găzduieşte şi astăzi mulţi artişti plastici craioveni (atelierele de lângă Sala sporturilor „Universitatea“ – n.r.).

– V-aţi stabilit în 1970 în Germania, iar de atunci aţi devenit un nume internaţional, cu expoziţii personale şi de grup din Europa până în Asia. După revoluţie, aţi revenit de multe ori în România, inclusiv în Craiova. Vă este dor de România?
– Desigur, legăturile profunde din copilărie, tinereţe şi din prima  maturitate – am părăsit România la vârsta de 35 de  ani – sunt vii, nestinse. Imaginile peisajului din România, ale oamenilor, ale folclorului, dar şi a operei lui Brâncuşi de la Târgu Jiu, a sculpturilor lui din Muzeul de Artă din Craiova rămân prezente în „dialogul“ impresiilor de acum şi de atunci.

 Aş vrea să existe o coloană Jacobi şi în Craiova

–  Aţi fost în această vară, în iulie, în Craiova. Cum aţi regăsit Capitala Băniei?
– Intervenţia spectaculoasă a construcţiilor în curs, în centrul Craiovei, este destul de şocantă. În general, în vest se evită trasarea unor artere prin centrele urbane. În vest, chiar se revine la forme mai umane, care amintesc de structurile oraşelor crescute de-a lungul istoriei. Cu toate acestea, visul meu de a avea în oraşul Craiova o lucrare, o coloană – ca un cap de arteră sau într-o piaţă – rămâne o dorinţă permanentă. Oare bugetele substanţiale care sunt alocate pentru construcţiile edilitare nu permit şi comanda unei sculpturi pe  verticală în oraşul în care, poate, s-a născut şi ideea celei mai celebre coloane din secolul XX, aceea a lui Constantin Brâncuşi? Citez pe Robert Morris, celebrul sculptor american, care, printre alte aprecieri, spunea: „Coloana lui Brâncuşi este prima sculptură minimalistă monumentală din secolul XX“.

– După ce aţi fugit din România, v-aţi ferit de influenţa lui Brâncuşi, dar coloanele dumneavoastră „spun“ altceva…
– Coloane au existat de când e lumea. De la începuturi, oamenii adesea îşi marcau locul printr-un element vertical. Vezi asta la cultura africană sau la indienii din Canada, la egipteni, la greci, în arta şi arhitectura musulmană ş.a.m.d. Coloanele mele au amprenta… mea.

– După revoluţie, prin 1993, aţi propus Primăriei Craiova un proiect interesant, „Coloana Latinităţii“, dar acesta a rămas tot la faza de… proiect. N-aţi reluat, în anii din urmă, ideea acestei lucrări artistice?
– O precizare de început: denumirea corectă, iniţială, a fost de „Coloana italiană/latină“, dar entuziastul dr. Paul Rezeanu, pe atunci directorul Muzeului de Artă din Craiova, a transformat-o în „Coloana Latinităţii“. La începutul anilor ‘90 am prezentat o machetă, în bronz, unor oameni politici din Craiova şi care au arătat un oarecare interes pentru realizarea acestei coloane în Craiova. Acea machetă am donat-o apoi Muzeului de Artă, dar nimeni de la Primăria Craiova sau din altă parte (Consiliul Judeţean Dolj etc.) nu a fost interesat de acel proiect al meu… Acea coloană, mărită ulterior, am realizat-o şi amplasat-o în Germania. Am însă alte proiecte de coloană care îşi aşteaptă realizarea într-o formă monumentală. Dar un asemenea proiect cere o susţinere şi promovare continuă până a intra în planul urbanistic al unui oraş, cum ar fi Craiova, unde eu aş vrea să existe o asemenea coloană. Din varii motive, nu am găsit un asemenea grup de persoane care să se implice în această idee.

 Am creat Memorialul Holocaustului din Bucureşti în context cu limbajul sculpturii contemporane

– Şi, între timp, aţi câştigat şi apoi aţi realizat un monument arhitectural în Capitală dedicat Holocaustului. Una dintre sculpturile ansamblului este orientată în mod special către soare, astfel ca pe 9 octombrie, Ziua Holocaustului din România, să existe o anume redare a simbolului care este Steaua lui David, simbolul evreilor. Oferiţi-ne câteva detalii.
– La elaborarea conceptului pentru ansamblul sculptural de care mă întrebaţi – acest monument dedicat Holocaustului din România – a fost important ca amintirea victimelor Holocaustului să fie creată într-un mod demn şi în context cu limbajul sculpturii contemporane. La fel de importantă a fost şi poziţia celor care au hotărât înălţarea acestui memorial, naţiunea română – aşa cum este menționat în textele oficiale plasate pe pereţii Memorialului, adică să fie o exprimare sobră în formă şi conţinut. Şi acest lucru cred că a fost împlinit. Ansamblul de lângă  Primăria Capitalei este compus  din mai multe sculpturi şi o clădire memorială conţinând un spaţiu sacral al amintirii pentru victimele Holocaustului din România. Revenind la sculptura la care vă referiţi, mai bine zis la întrebarea legată de fenomenul de la 9 octombrie: sculptura constă din cele două triunghiuri care formează desenul Stelei lui David, ele fiind ridicate în spaţiu. Iar din cauza orientării deliberate către un anumit punct pe care soarele îl are la începutul lunii octombrie, umbra acestei construcţii redă conturul bidimensional al Stelei lui David pe o suprafaţă plană a sculpturii. Aceasta este din oţel masiv. Când soarele nu bate pe construcţia sculpturală, ea are un aspect abstract. Clădirea sacrală din centrul Memorialului este un loc al reculegerii, al amintirilor. Soarele pătrunde prin acoperişul de sticlă, acoperiş susţinut de bare masive de metal, creându-se în interior un desen de umbre şi lumini în continuă mişcare şi care sugerează, fizic, trecerea timpului, cel din dinaintea momentului final. Din acest Memorial al Holocaustului de la Bucureşti mai face parte şi o coloană de 17 metri înălţime, din fontă turnată, numită „Coloana  amintirii“. Designul acestei sculpturi este deosebit de elaborat şi complex, creând o varietate de siluete şi de structuri.

–  În acest Memorial al Holocaustului de la Bucureşti, dedicat tuturor victimelor din anii 1941 şi 1942 (evrei şi romi), este vorba şi de homosexuali?
– Nu, acest grup de persoane nu a fost menţionat în documentele cunoscute mie şi în comentariile oficiale în perioada realizării ansamblului sau în momentul inaugurării Memorialului. Alta a fost situaţia în Germania nazistă.

– Vorbiţi-mi despre pasiunea dumneavoastră pentru fotografie.
– Fotografia mea se caracterizează clar printr-un concept sculptural. O serie de sculpturi – cum ar fi cele două variante sculpturale dedicate contelui Claus Schenck von Stauffenberg, cel care a organizat şi a încercat un atentat împotriva lui Hitler – generează imagini care au un caracter autonom. Nu sunt doar o reproducere a sculpturii care le-a generat.
Am făcut o serie de două mii de imagini despre bisericile fortificate ale saşilor din Transilvaia (etnie căreia îi aparţin), care sunt monumente arhitectonice unice în lume, care, însă, după exodul regretabil de după 1990, au rămas fără îngrijire şi decad în majoritatea lor. Am publicat o carte şi un CD cu aceste imagini şi am expus o mare parte în multe locuri din România (de exemplu, la Muzeul Naţional de Istorie în București), dar şi în Germania. Aceste fotografii sunt ca un strigăt de ajutor pentru salvarea acestor monumente istorice de pe teritoriul României.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII