Știri de ultima orăLocalArest pentru mita de la Spitalul „Filantropia“

Arest pentru mita de la Spitalul „Filantropia“

Mihaela Pencea, angajata Registraturii Spitalului „Filantropia“ din Craiova, reţinută miercuri de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru trafic de influenţă, a primit ieri mandat de arestare preventivă pentru 20 de zile. Femeia a fost prinsă în flagrant miercuri, în jurul prânzului, de ofiţerii Serviciului Judeţean Dolj din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, în timp ce primea 500 de euro de la un investigator sub acoperire căruia îi promisese că va interveni pe lângă medicii Comisiei de Pensionare pentru pensionarea soacrei acestuia.
Investigatorul sub acoperire a contactat-o pe Mihaela Pencea cu o zi înainte, după ce un denunţător a sesizat că femeia i-a cerut bani pentru a-l ajuta la pensionarea unei rude. Denunţătorul a precizat că a rămas cu banii daţi, pentru că femeia nu a aranjat în final pensionarea anticipată a rudei sale. Mihaela Pencea a fost reţinută pentru 24 de ore miercuri, fiind acuzată de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Ieri, inculpata a fost prezentată Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, iar judecătorii au admis propunerea procurorilor şi au emis pe numele ei un mandat pentru 20 de zile.
• Aldezir Marin

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII