Știri de ultima orăLocalSimboluri dezvăluite

Simboluri dezvăluite

Miercuri, 6 aprilie, la ora 18.00, Asociaţia Gnostică de Studii Antropologice şi Culturale (AGEAC) în colaborare cu Vopus şi Muzeul Olteniei au organizat o conferinţă publică cu tema „Simboluri dezvăluite“

Miercuri, în Sala de Conferinţe a Muzeului Olteniei, cei prezenţi au putut afla taina unor semne care au contribuit, de-a lungul secolelor, la conturarea civilizaţiei umane. Vlad Mazilu, reprezentantul AGEAC Craiova, a început conferinţa prin definirea simbolului şi prin prezentarea celui care a ajutat, în mare parte, la dezvoltarea acestuia: Hermes Mercurius Trismegistus, de trei ori mare zeu Ibis al lui Thot, cel care a dat egiptenilor alfabetul. Aşa a început descrierea în amănunt a unor semne, care „nu sunt simboluri oculte“, şi ale căror civilizaţii antice, datorită faptului că le înţelegeau, cunoşteau mai puţin conflictele.

Simboluri şi semnificaţii

Vlad Mazilu a vorbit despre astrologie, alchimie şi magie şi a revelat semnificaţia unor semne extrem de prezente în viaţa noastră de zi cu zi. Astfel, steaua lui David şi simbolul evreilor reprezintă conlucrarea dintre energie şi materie, dată fiind intersectarea celor două triunghiuri. S-a adus în discuţie Coroana Magilor, semn ce are o simbolistică asemănătoare cu cea a Sfinxului egiptean. În ambele obiecte se regăsesc patru elemente importante care simbolizează îngemănarea dintre om şi natură, dar şi cea dintre om şi însăşi natura lui interioară (apă, pământ, foc şi aer, reprezentate printr-un cap uman, un taur, un leu şi, respectiv, o acvilă). Problema subliniată de Vlad Mazilu a fost aceea că „omul nu înţelege şi nu reuşeşte să lucreze cu aceste elemente ale naturii“.
Totodată, a fost adus în discuţie simbolul şarpelui, care este asociat pe nedrept cu lucruri negative. Am aflat că şarpele a fost foarte folosit de către civilizaţiile care au reuşit să creeze lucruri măreţe: mumificarea, piramidele, dar şi hărţile pe care noi încă nu le putem descifra. Inedit este faptul că şarpele care îşi muşcă coada, reprezentat în mai multe culturi, simbolizează sfârşitul care este întotdeauna un nou început. În plus, simbolul farmaceutic pe care îl cunoaştem cu toţii atât de bine sugerează vindecarea, amintind de şarpele încolăcit pe bastonul lui Moise, cel care tămăduia bolnavii.
Pentagrama este şi ea interpretată greşit în numeroase rânduri, fiind folosită greşit – cu vârful în jos – şi reprezentând ţapul lui Mendes, simbol asociat cu practicile satanice. Un alt semn considerat ocult este acela al ochiului din vârful piramidei de pe bancnotele americane. În realitate, el sugerează omniscienţa divinităţii. Motivul acestor confuzii, crede Vlad Mazilu, este că „societatea învinovăţeşte mereu pe altcineva; în perioada interbelică erau de vină evreii, iar acum dăm vina pe societăţi mai mult sau mai puţin secrete“.
Conferinţa de miercuri a deschis seria unor cursuri ce vor avea loc în fiecare miercuri, de la ora 18.00, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu“. Ele vor acoperi domenii precum psihologia, filosofia şi ezoterismul, cu scopul dezvoltării personale şi spirituale. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS