„Profesorii nu se vor opri din lupta pentru drepturile lor decât la CEDO“

Preşedinta Sindicatului Liber din Învăţământ Târgu Jiu, Florinela Ponta (foto), vorbeşte într-un interviu acordat GdS despre situaţia din sistemul de învăţământ, procesele pe care cadrele didactice le-au intentat împotriva statului şi despre lupta profesorilor pentru drepturile lor.
GdS: De când activaţi la sindicat?
F.P.: Sindicalistă sunt de foarte multă vreme, iar în 2005 am fost aleasă vicepreşedinta Sindicatului Liber din Învăţământ Târgu Jiu. În 2009 am candidat pentru funcţia de preşedinte şi am demonstrat că pot fi un lider bun.
GdS: Ce înseamnă în România de azi să fii lider de sindicat?
F.P.: A fi lider de sindicat înseamnă a nu fi apreciat de conducătorii politici atunci când ai verticalitate, dar mai înseamnă şi a fi apreciat de colegi, de cei pentru care lupţi. Acesta este lucrul cel mai important pentru mine: aprecierea colegilor. Mai înseamnă să lupţi pentru ca sindicaliştii să înţeleagă situaţiile nefavorabile în care ne pune legislaţia şi să înţeleagă acţiunile pe care le propunem.
GdS: Se mai bucură de susţinere liderii de sindicat?
F.P.: Nu mă interesează atitudinea răutăcioasă a unora, înţeleg că o poziţie fermă nu convine tuturor (mai ales celor din conducere, aici fiind incluse toate formele de conducere din învăţământ, de la minister la şcoli şi inspectorat). Important este ca eu să fac tot posibilul ca toţi colegii mei să ştie exact ce ni se poate întâmpla. Pentru asta am ieşit la posturile locale de televiziune şi am explicat capcanele Legii Educaţiei şi ale Codului Muncii. Membrii de sindicat ar trebui să ştie că a fi sindicalist nu înseamnă doar să plăteşti pentru o cotizaţie, ci să ai şi o atitudine la timp. Când spun asta mă refer la faptul că sindicaliştii din România nu au participat la mişcările propuse înainte de asumarea Legii Educaţiei şi acum suportăm cu toţii consecinţele.
GdS: Neimplicarea, atitudinea de a sta pe margine, este o „boală“ a sindicaliştilor, a românilor?
F.P.: Boală, dar şi frică. Poate frica este cauza acestei atitudini. Dacă eram uniţi, nu ni se putea întâmpla nimic. Legea Educaţiei adoptată lasă profesorii la mâna conducerii şcolii. Nu trebuia să se ajungă aici, nu sunt vinovaţi guvernanţii, ci noi, pentru că le-am permis să se ajungă aici.
GdS: Care ar trebui să fie rolul sistemului educaţional?
F.P.: Sistemul educaţional şi cel de sănătate sunt baza unei societăţi care trebuie să cuprindă oameni educaţi, sănătoşi şi instruiţi.
GdS: De ce românii nu mai sunt în stare să conştientizeze că a avea şcoală, educaţie, este unul dintre cele mai importante lucruri din viaţa unui tânăr?
F.P.: Pentru că modelele actuale sunt alese de pe stradă, de la cluburi, discotecă, pentru că acestea sunt cel mai des mediatizate, iar tinerii nu au capacitatea să discearnă, să aleagă corect. Interesul multor familii pentru educarea tinerilor a scăzut fie pentru că părinţii sunt prea ocupaţi cu mai multe locuri de muncă şi compensează lipsa atenţiei cu bani, satisfacerea unor mofturi, fie că sunt prea ocupaţi cu „supravieţuirea cotidiană“. Sunt şi familii interesate de performanţa copilului-elev, familii care consideră că viitorul copilului este cel mai important.
GdS: Un copil trebuie îndrumat, ajutat să urmeze linia corectă. Cui aparţine acest rol?
F.P.: Părinţilor, clar. Am spus că sunt şi familii (pe care le-am întâlnit în cariera mea de dascăl) care au pretenţii de la copil, vor ca elevul să aibă performanţe şi să se comporte aşa cum trebuie în societate. Familia este cea care îl pune pe copil pe linia corectă şi tot familia are cea mai mare grijă să îl urmărească să nu deraieze din cauza anturajului sau Dumnezeu mai ştie de ce. Din experienţă vă spun că de multe ori aceşti copii s-ar putea să nu aibă haine din reviste, maşini şi telefoane mobile de ultimă generaţie, dar ei sunt într-un plan intelectual care le va aduce satisfacţii pe termen lung. Familia este cea care trasează viitorul copilului, pentru că elevii sunt la aceleaşi şcoli, au acces la aceleaşi informaţii, dar vin din familii diferite.
GdS: Ce aţi schimba la sistemul de învăţământ din România?
F.P.: Mai bine m-aţi întreba ce aş lăsa, nu ce aş schimba. Până când şcoala nu va fi o prioritate şi nu va fi tratată ca o prioritate de către guvern şi societate, ea nu va fi atractivă pentru absolvenţii valoroşi ai universităţilor noastre. Fără forţă de muncă calificată şi motivată salarial nu putem vorbi de eficienţă în învăţământ. La capitolul schimbări, aş face în aşa fel încât orice copil să aibă acces real la învăţătură, la şcoală şi nu doar un acces declarat. Adică să nu parcurgă kilometri întregi până la şcoală, fie că îi face pe jos sau cu microbuzul, să aibă acces la rechizite, cărţi, îmbrăcăminte pentru că lipsa acestor lucruri poate duce la abandon şcolar.
GdS: Este necesară uniforma şcolară?
F.P.: Da, categoric da. Să vă explic de ce, pentru că sunt sigură că mulţi vor spune că sunt comunistă şi învechită. Uniforma şcolară este necesară pentru ca elevii să fie preocupaţi de carte, de recunoaşterea celorlalţi colegi prin ceea ce fac, prin ceea ce sunt, învaţă, nu prin ceea ce le oferă părinţii (haine, celulare, calculatoare etc). Cunosc situaţii când la cuierul din sala de clasă, elevii verificau etichetele hainelor pentru a vedea care e mai „bazat“, cum spun ei. Consider că elevii trebuie să fie moderni, se pot crea uniforme moderne, dar adaptate vârstei lor.
GdS: Ce speranţe de îndreptare a lucrurilor din sistemul educaţional mai sunt în prezent?
F.P.: Mai avem speranţe în îndreptarea lucrurilor doar dacă la Ministerul Educaţiei va veni un ministru care vrea să facă ceva pentru sistemul de învăţământ, nu doar să declare. Cred că o condiţie ar fi să nu fie tras de sfori politice.
GdS: Sunt pregătite sindicatele să lupte până la capăt pentru drepturile lor?
F.P.: Da. Vom lupta. Cel puţin eu, sigur voi lupta. Ultima noastră şansă este CEDO. Profesorii nu se vor opri din lupta pentru drepturile lor decât la CEDO. Şi vom lupta fără să ne pierdem speranţa, pentru că luptăm pentru dreptate şi cerem doar ceea ce ni se cuvine. Totuşi, nu reuşesc să înţeleg de ce doar câteva şcoli din judeţul Gorj au depus documentaţia necesară pentru procesele de la CEDO. Din păcate, avem de-a face cu o lipsă de implicare chiar acolo unde nu putem face noi, sindicaliştii, treaba în locul dumnealor.
GdS: Câte procese au intentat profesorii gorjeni?
F.P.: Avem aproximativ 2.000 de procese pentru recuperarea indemnizaţiei de 25% din concediu. Am cerut în instanţă anularea reţinerii de 25% din indemnizaţia de concediu, reducere considerată ilegală. Avem încredere că le vom câştiga pe toate. Problema este când ni se vor da banii cuveniţi. Acum avem peste 120 de dosare pentru recuperarea banilor pentru cărţi şi încă aşteptăm dascăli. Avem de recuperat 67 de euro din 2009 şi 50 de euro din 2010.