18.4 C
Craiova
duminică, 24 august, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljMere stricate şi puţine pentru elevii din Dolj

Mere stricate şi puţine pentru elevii din Dolj

Consiliul Judeţean Dolj a anunţat ieri că a reziliat contractul cu firma Bampan din Turda, cea care câştigase licitaţia pentru furnizarea şi distribuirea merelor celor 52.000 de elevi din Dolj, conform programului guvernamental. Consiliul Judeţean Dolj a încheiat trei contracte pentru anul şcolar 2010 – 2011 pentru 75 de zile de furnizare, începând din 29 noiembrie 2010 până pe 4 aprilie 2011. Suma pusă la bătaie de CJ a fost de peste 1,1 milioane de lei, ceea ce înseamnă că preţul pe fiecare măr distribuit a fost de 0,23 lei plus TVA. După ce a fost anunţat câştigătorul licitaţiei, GdS a prezentat faptul că Bampan avusese probleme cu respectarea contractului în şcolile din Iaşi, după cum scria presa de acolo, şi că, de fapt, firma era specializată în fabricarea pâinii şi a prăjiturilor, potrivit site-ului Ministerului Finanţelor. Contractul a început cu stângul, după ce Bampan a întârziat distribuirea merelor în şcoli, motivând că au nevoie de o scrisoare de garanţie bancară. Problemele au continuat însă. „S-au constatat întârzieri în furnizarea merelor, au fost diferenţe de livrare în minus, distribuţia merelor s-a făcut retroactiv, iar la Şcoala nr. 2 şi la Liceul «Fraţii Buzeşti» din Craiova merele erau perisate“, se arată într-o adresă a CJ Dolj către Bampan, prin care firma este anunţată că toate cele trei contracte sunt reziliate de drept. „Deşi societatea dumneavoastră a fost notificată (…) prin care vă atenţionam să luaţi măsuri pentru remedierea deficienţelor, în mod culpabil şi repetat nu aţi respectat obligaţiile“, se mai arată în adresă. Pe lângă rezilierea contractului, CJ solicită şi plata unor penalităţi de peste 200.000 de lei pentru cele 15 zile, când nu s-au distribuit merele. „Reprezentantul firmei a stat zile în şir pe la uşa mea şi a spus că a făcut contract cu o firmă din Polonia pentru mere mai mari, care să fie aduse din două în două zile“, a declarat Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj. Acesta a reluat ieri ideea exprimată zilele trecute la nivelul guvernului referitoare la înlocuirea programelor gen lapte şi corn, mere sau miere, cu unul în care să se ofere o masă gratuită. „Sunt bani mulţi aruncaţi cu aceste programe. «Laptele şi cornul» este o batjocură uneori.
Dacă nu se va reuşi introducerea unei mese gratuite, atunci şi noi vom fi mai atenţi la brutăriile din localităţi, pe care le vom încuraja să ducă lapte şi corn proaspăt, nu să vină firme din Ardeal. Acestei firme din Turda nu îi vom elibera certificat de bună purtare“, a mai spus preşedintele CJ Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS