Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt au finalizat zilele trecute ancheta în cazul accidentului de muncă petrecut în luna ianuarie în comuna Vâlcele, judeţul Olt. Marin Spirică, de 42 de ani, din Slatina, angajat al societăţii ACETI, executa o lucrare de canalizare împreună cu colegii săi. Bărbatul a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el. În urma verificărilor, reprezentanţii ITM au stabilit că societatea pentru care lucra muncitorul nu a respectat normele de securitate în muncă. „Societatea la care muncitorul era angajat a primit amenzi în valoare de 34.000 de lei pentru mai multe nereguli, printre care nesprijinirea malului şi neasigurarea echipamentului de protecţie. Lucrările au fost oprite pe perioada desfăşurării anchetei“, a explicat Daniel Ghiţă, purtătorul de cuvânt al ITM Olt. Dosarul în care se fac cercetări în acest caz se află la Inspecţia Muncii Bucureşti pentru aviz, urmând ca apoi să fie trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, cu propuneri legale. „În acest caz se va întocmi dosar de cercetare penală, urmând să se dispună măsurile legale“, a precizat procurorul Irina Şerban, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina. Familia bărbatului mort a declarat că va cere despăgubiri societăţii ACETI.
Roxana Popescu