„Franţa este prietena fidelă a României şi nu vă va trăda niciodată“, afirma Nicolas Sarkozy în februarie 2008, într-un discurs ţinut în Parlamentul de la Bucureşti. După trei ani de la semnarea parteneriatului strategic, Franţa a trădat. Şi, totuşi, cum se explică trecerea subită de la relaţii privilegiate la antipatie? Doar din meschinărie electorală să fi întors Sarkozy foaia?
O afacere mai puţin vizibilă a subminat în ultimul an şi jumătate relaţia dintre cele două ţări: ratarea de către Franţa a unui contract cam de trei-patru ori mai mare decât afacerea avioanelor F16. Este vorba despre vânzarea de tehnologie franceză pentru construcţia reactoarelor 2 şi 3 de la Cernavodă. P 8 decembrie 2010, Comisia Europeană a avizat, după un an şi jumătate de presiuni subterane din partea Franţei, construcţia reactoarelor cu tehnologie canadiană. Cum nu mai avea nimic de pierdut, Franţa a trădat.
Problema construcţiei reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă cu tehnologie franceză a fost ridicată în timpul vizitei preşedintelui Nicolas Sarkozy la Bucureşti, în februarie 2008. Potrivit unor relatări din presă, ministrul de externe de atunci, Adrian Cioroianu, a confirmat că, în timpul întrevederii pe care a avut-o cu Traian Băsescu, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, s-a interesat de posibilitatea ca România să cumpere tehnologie nucleară franceză. De atunci, Franţa a început un lobby agresiv, miza fiind de cel puţin trei miliarde de euro. Spre comparaţie, contractul pentru achiziţionarea avioanelor F 16 se ridică la un miliard de euro.
Afacerea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, ratată de francezi
În mai 2009, francezii deja ştiau că afacerea reactoarelor 3 şi 4 a picat. Preşedintele Traian Băsescu făcea de acum declaraţii publice care nu mai lăsau loc la negocieri cu francezii: „Deocamdată mergem pe aceeaşi tehnologie la reactoarele 3, 4, pe tehnologie canadiană. Nu se pune problema să venim cu altceva, pentru că întreţinerea ar fi prea scumpă“.
O lună mai târziu, în iunie 2009, când a devenit clar că România nu va cumpăra tehnologia de la francezi, România trimitea la Comisia Europeană documentaţia de notificare a investiţiei. Avizul favorabil a venit cu întârziere de un an şi jumătate pentru că, în tot acest timp, Franţa a exercitat presiuni puternice la Bruxelles, care au întârziat avizul Comisiei până în 8 decembrie 2010.
Investiţia în reactoarele 3 şi 4, estimată la 4 miliarde de euro, va fi realizată de Energo Nuclear, companie controlată în proportţie de 51% de compania de stat Nuclearelectrica. Ceilalţi acţionari sunt RWE (Germania), Enel (Italia) şi GDF SUEZ (Franţa), fiecare având câte 9,15% din titluri, în timp ce ArcelorMittal România şi Iberdrola deţin câte 6,2% din acţiuni. Chiar dacă Franţa participă, prin acţionarul GDF Suez, la construcţia celor două reactoare, marea miză era vânzarea tehnologiei franceze către România. Operaţiune eşuată, câteva miliarde de euro pierdute. Reactoarele 3 şi 4 vor fi construite, la fel ca 1 şi 2, cu tehnologie canadiană (CANDU). Discuţia tehnică, care dintre cele două tehnologii – franceză sau canadiană – ar fi fost mai bune, rămâne în seama specialiştilor.
Cert este că, de acum, francezii se tem că, pierzând Cernavodă, scad şansele ca a doua centrală nucleară, pe care România intenţionează să o construiască în Transilvania, să fie echipată cu tehnologie franceză.
Nu este interesul României să se grăbească.
Afacerea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, ratată de francezi, se adaugă la motivele deja ştiute care au stat la baza deciziei Parisului de a solicita, în mod oficial, amânarea aderării României la spaţiul Schengen. Dacă nu cumva este cel mai important motiv, despre care nici politicienii români, nici cei francezi nu vor pomeni vreodată ceva.
Desigur, afacerea reactoarelor nu explică totul, la fel cum nu exclude alte explicaţii: aproprierea alegerilor din Franţa, neîncrederea occidentalilor în capacitatea României de a gestiona Sistemul de Informaţii Schengen (SIS) din cauza corupţiei şi justiţiei nefuncţionale. Condiţionările de tip economic sunt, ca afacerea Fregatelor sau F16, parte din instrumentarul politicii externe.
În ceea ce priveşte corupţia şi justiţia, poziţia Germaniei este justificată şi de înţeles. După 2007, nemţii – nu şi francezii – au încercat în mod constant să lege aderarea la Schengen de rezolvarea problemelor din justiţie, cu argumentul că o ţară coruptă şi cu justiţie nefuncţională nu poate juca rolul de paznic al Europei la graniţa din est. Este o realitate. Nu este interesul României să se grăbească, deşi ar îndeplini, strict tehnic, condiţiile de aderare la Schengen.
România sfidează Bruxellesul când se vede cu sacii în căruţă
Din nefericire, politicienii români, în frunte cu Traian Băsescu, transmit mesaje confuze: pe de o parte se plâng că România e discriminată în raport cu alte ţări care au aderat deja la Schengen, de pe de altă parte admit că avem probleme sistemice majore. Altfel spus, cu toţii şi-ar dori ca Occidentul să repete eroarea din 2007, adică să închidă ochii, cu speranţa că problemele se vor rezolva în timp. E o iluzie. S-a văzut după 2007 că România se relaxează sau chiar sfidează Bruxellesul când se vede cu sacii în căruţă.
România nu e pregătită să adere la Schengen şi e spre binele nostru, al tuturor, că se menţine în acest fel o presiune reformistă din exterior.
Închizând ochii, înghiţind minciunile noastre, Occidentul nu ne ajută. Dimpotrivă, ne încurajează să mimăm mai departe reforme, să ne hrănim cu iluzii otrăvitoare şi să pretindem că am devenit ceea ce în realitate nu suntem: o democraţie funcţională cu instituţii-cheie solide. Prin urmare, să ne bucurăm că există ţări cărora încă le pasă.
Problema este poziţia Franţei, nu a Germaniei. Repezindu-se cu scrisori la Comisia Europeană, în care solicită amânarea aderării la Schengen, Parisul se comportă imoral, trecând din raţiuni foarte mercantile dintr-o extremă în alta. Francezii n-au presat România, cum procedează constant şi argumentat ţări ca Germania sau Olanda, să-şi rezolve problema justiţiei sau problema corupţiei. Nemţii sau olandezii se implică direct, investesc fonduri, energie, programe de asistenţă şi altele. În schimb, ceilalţi, francezii, nu şi-au bătut capul cu justiţia sau corupţia din România. Le-au descoperit azi. Francezii şi-au inventat alte teme de uz electoral intern, cum ar fi problema romilor.
Ce ar fi spus astăzi Sarkozy despre aderarea României la Schengen dacă reactoarele 2 şi 3 s-ar fi construit cu tehnologie franceză sau dacă tronsonul Comarnic- Braşov se făcea cu francezii de la Vinci? Ar mai fi trădat sau era tot prietena fidelă a României?
P.S. Cea mai proastă strategie ar fi ca Bucureştiul să aplice, în replică, sancţiuni economice netransparente Franţei, punând beţe în roate marilor investitori francezi prezenţi deja pe piaţă românească.
