Bani putini si minte multa

Un cunoscut, inginer constructor de peste cincizeci de ani, dar inca verde si vioi, vine sa ma vada dupa mai multi ani. Nu mai stiam nimic de el, in afara de faptul ca la inceputul anilor ’90 plecase din intreprinderea mamut unde lucrase de la absolvirea facultatii si emigrase prin Italia. Asa auzisem, gura lumii numai pamintul o astupa, vorba lui Zaharia Stancu.

„Nu, n-am emigrat, imi spune el la o cafea si o apa minerala rece. M-am dus in Italia sa vad cum se face meserie acolo. M-am angajat la o firma de constructii dintr-un orasel din nord, detinuta de un consilier regional. Am facut de toate, de la incarcat materiale (desi aveam peste patruzeci de ani si oasele nu mai mergeau ca la tinerete) pina la evidenta lucrarilor pe calculator. Veneam duminica si invatam calculatorul, aveau niste Olivetti ca vai de mama lor, dar isi faceau treaba cu ele. Acolo am vazut primele sisteme de planificare a lucrarilor, organizare de santier redusa la minimum, comenzi catre furnizori cu ora precisa de predare, pentru ca, daca veneau doua ore mai devreme, nu aveai unde sa-i parchezi si plateai amenda la primarie, iar daca veneau cu doua ore mai tirziu iti ingheta betonul si trebuia sa o iei de la inceput. Am vazut cum incercau sa reduca taxele, punind in acte pensionari si invalizi, iar in santier foloseau forta de munca emigranta fara acte. Taxele mi s-au parut pe atunci mari, erau mai mari decit in Romania, dar intre timp noi i-am depasit cu mult. Cind ma uit in acte si vad cit se duce la stat, ma iau cu miinile de cap.

Consilierul regional care detinea firma ne interzisese sa licitam la orice fel de lucrare cu banii regiunii sau municipalitatii. Dar, slava Domnului, era de lucru. Toate lucrarile se dadeau prin licitatie. Daca vrei sa faci o reparatie la casa ta, te adresezi unei firme de arhitectura, iti face proiectul, iti ia aprobarile si apoi organizeaza o licitatie, unde orice firma autorizata poate sa participe. Chiar si lucrarile de 3-4.000 de dolari se liciteaza. Atit particularii, cit si companiile private sau partial detinute de stat. Ca si constructor, de multe ori tu nu vezi clientul final. Concurenta este atit de puternica, incit orice inovatie care te face sa economisesti o jumatate de ora la o mie de ore de lucru se adopta imediat. Cit eram acolo, o firma germana a venit cu un sistem nou de descarcare a cimentului, care reducea timpul de descarcare de la o ora la zece minute. O minune, bazata pe absorbtia prin vid a cimentului, la fel ca umplerea rezervoarelor de benzina in cursele de automobile. Patronul meu a cumparat imediat instalatia, desi costa o caciula de bani, facindu-mi socoteala ca, daca economiseste 45 de minute la fiecare descarcare de ciment, cistiga 3% pe an.

Dupa vreo patru ani, m-am hotarit sa ma intorc acasa. Aveam mai multe motive, dar principalul era ca eu credeam ca acasa o sa fiu foarte competitiv cu ce stiam. Am cumparat toate sculele de care aveam nevoie, fie noi, fie la mina a doua, le-am ambalat, le-am trimis acasa. Am platit o gramada de taxe vamale, comisioane, TVA-uri, dar le-am vazut pe toate in containere la mine in curte, la tara, si eram foarte fericit. Raminea sa caut clienti. De unde licitatii? La italian erau doi ingineri care cu asta se ocupau. Participau la licitatii, stiau exact cit trebuie sa contracteze, cind, la ce preturi. Dar aici?

Prima comanda a fost de finisare a unei vile. Am facut exces de zel, am promis ca in 21 de zile e gata, si am terminat-o in 17. I-am calarit pe oameni, spunindu-le ca e prima lucrare si ca trebuie sa o facem repede si bine. Stii ce s-a intimplat? Clientul nu mi-a platit decit 80% din lucrare, spunindu-mi ca am incarcat pretul. Cum adica, in nici trei saptamini am terminat ceva care altii promiteau in doua luni? Nu m-am necajit prea tare, dar de atunci iau banii inainte.

Dar nu de asta am venit sa te vad. Am o idee. La mine in comuna s-a stricat drumul principal de tot. M-am dus la primar, care mi-a spus ca nu are decit 80 de milioane de lei, iar cu banii astia nu-i face nimeni nimic. Am facut toate calculele si am vazut ca in banii astiau intrau reparatiile pe vreo 600 de metri, exact portiunea de la soseaua nationala la primarie. Am facut o licitatie si am ales o firma care ne-a reparat si santurile in banii astia. Si m-am gindit ca toate primariile ar putea sa faca la fel. Sint bani putini, dar daca ai minte, se poate. Tu esti ceva pe la guvern, nu poti sa dai o lege, ceva, acolo, nu ma pricep, prin care sa pui mecanismul acesta in miscare? Drumurile comunale ar arata mai bine, ar fi ceva de lucru pentru firmele mici de constructii, toti ar fi multumiti.“

Ii raspund ca legea exista. Dar ca primariile nu primesc banii de la consiliile judetene. Sau ii primesc pe 24 decembrie, cind nu-i mai pot cheltui si trebuie sa-i dea inapoi. Sau, daca ii primesc, nu fac licitatii, ci ii dau pe ochi frumosi. Cine are ochi frumosi nu stie sa acopere gropile.