Prieten cu Oblemenco, Ciri a primit de la Nelu cadou tricoul cu numărul 9 al golgheterului „campioanei unei mari iubiri“ şi, considerându-l de o valoare deosebită, l-a depus într-un seif la o bancă, dar şi-ar dori să facă parte dintr-un muzeu al istoriei Ştiinţei.
– Cum ar arăta, pe scurt, un portret al lui Ciri Mayer versus Universitatea Craiova: suporter al Ştiinţei, prieten al fotbaliştilor, cantautor al unui imn alb-albastru…?
– Mă regăsesc în toate cele trei ipostaze, de 45 de ani, cu aceeaşi nealterată pasiune.
– Este de notorietate faptul că tricoul original cu numărul 9 al lui Nelu Oblemenco – campion cu Ştiinţa în 1974, se află la dumneavoastră şi l-aţi depus într-un seif la o bancă! Cum a ajuns la dumneavoastră?
– În virtutea prieteniei mele adevărate cu regretatul Nelu Oblemenco, acesta a simţit nevoia să-mi facă un cadou deosebit, concretizat în tricoul cu numărul 9, cu care Oblemenco a jucat în campionatul 1973 – 1974, în urma căruia ei, fotbaliştii „campioanei unei mari iubiri“, au ieşit pentru prima dată campioni. Poate şi ca o recompensă că eram un suporter înrăit, care nu lipsea nici de la antrenamente şi nici de la deplasări. Tricoul mi l-a dat după ultimul meci disputat în acel campionat de olteni, Petrolul – Universitatea 0-0, meci care a decis campioana acelui campionat, unul istoric pentru Ştiinţa. Mărturisesc că este o mare mândrie că am fost ales eu dintre numeroşii prieteni pe care îi avea. Tricoul lui Oblemenco este pentru mine de o valoare deosebită şi de aceea l-am depus la o bancă, într-un seif. Mi-aş dori totuşi în viitor să fie aşezat la loc de onoare într-un muzeu serios al istoriei clubului Universitatea.
Ştiinţa, vremuri de poveste
– Aţi fost la meciurile Ştiinţei, ei (fotbaliştii) au fost la spectacolele dumneavoastră, le-aţi cântat aproape tuturor fotbaliştilor la nunţile lor ş.a.m.d. Cum au fost vremurile acelea de poveste?
– Ţinând de perioada tinereţii mele, bineînţeles că nu pot fi percepute decât ca vremuri minunate, acum pline de nostalgie şi care chiar pot fi numite ca fiind „de poveste“. Mă mândresc că am cântat în proporţie de 90% la toate evenimentele festive legate de familia Universitatea Craiova, care chiar arăta ca o familie! Ţinând cont de timpurile de atunci, bineînţeles că ele se desfăşurau în condiţii mai aparte… Nunţile, de exemplu, nedesfăşurându-se ca acum, în timpul nopţii. Am avut chiar şi un ginere cu piciorul în ghips! E vorba de Teo Ţarălungă, care a făcut nunta în ziua unui meci cu Farul Constanţa, când a avut ghinionul ca, în urma unei contre, să i se rupă piciorul. Vă daţi seama câtă „virtuozitate“ a putut să demonstreze la dans!
– Ştiinţa a fost un MIT al Craiovei. Cum o percepeţi acum, exilată la Turnu Severin?
– Mit a fost, mit este, mit va rămâne! O percep ca pe un copil plecat în străinătate, pentru a-şi găsi împlinirea şi pe care îl aştepţi cu încredere şi cu dor nemărginit să se întoarcă acasă, la locul natal. Oricum ar fi locul natal, îţi este cel mai drag!
