Limbajul lui Dumnezeu
Un om de ştiinţă aduce dovezi în sprijinul credinţei
de Francis S. Collins, Editura Curtea Veche
În colecţia „Ştiinţă şi religie“ a Editurii Curtea Veche, coordonată de Basarab Nicolescu şi Magda Stavinschi, continuă să apară cărţi dintre cele mai surprinzătoare pentru un anumit orizont de aşteptare în care am fost educaţi să procesăm idei şi credinţe dintre cele mai dogmatice. Una dintre ele, inoculată în anii materialismului ateu din România (dar şi de aiurea), a fost aceea că ştiinţa şi credinţa sunt antitetice, ireconciliabile în datele lor… genetice, lipsite de dialog sau măcar într-un război surd purtat de sute de ani.
Francis S. Collins, om de ştiinţă american, director al Proiectului Genomul Uman, ne demonstrează contrariul într-o carte pasională şi pasionantă scrisă cu luciditatea şi competenţa unui specialist care a trecut de la agnosticism şi ateism la o credinţă ce nu exclude ipoteze ştiinţifice dintre cele mai îndrăzneţe.
Atunci când preşedintele SUA, Bill Clinton, a ţinut discursul unei părţi a lumii cu ocazia prezentării faimoasei hărţi a genomului uman, în Camera de Est de la Casa Albă era prezent şi Francis S. Collins. El îşi aminteşte care au fost vorbele care l-au impresionat cel mai mult şi cu care, deşi om de ştiinţă, era perfect de acord: „Astăzi învăţăm limba în care Dumnezeu a creat viaţa. Suntem cu atât mai copleşiţi de uimire şi veneraţie în faţa complexităţii, a frumuseţii şi a minunii darului celui mai sfânt şi dumnezeiesc al lui Dumnezeu“. În cuvinte care nu pot descrie admiraţia umană, Collins elogiază „manualul de instrucţiuni“ al omului creat de Dumnezeu, o minune pe care savanţii au reuşit după ani de muncă să o descifreze: textul publicat are trei miliarde de litere, scris într-un cod straniu, criptografic, format din patru litere. Citirea acestui cod într-un ritm de trei litere pe secundă i-ar lua cuiva 31 de ani dacă lectura ar continua zi şi noapte. Savantul american susţine teza potrivit căreia credinţa în Dumnezeu poate fi o alegere perfect raţională, iar principiile ştiinţei sunt complementare cu cele ale credinţei, în ciuda unor dispute care durează şi, mai ales, a unor păreri polemice.
Autorul ne propune o discuţie plină de farmec (care nu exclude exactitatea însă) a propriului său traiect intelectual şi existenţial, argumentate cu lectura profundă a Bibliei, în consonanţă cu ipotezele sale ştiinţifice. Pentru fiinţa umană, crede Collins, există trei opţiuni majore în procesul căutării de sine şi al lui Dumnezu. Prima opţiune constă în agnosticism şi ateism (Dumnezeu, dacă există, nu poate fi cunoscut sau nu există deloc, fiind doar o plăsmuire susţinută interesat de unii). Însă ştiinţa nu poate fi folosită pentru a discredita marile religii monoteiste ale lumii, în ciuda faptului că ambele pot avea dreptate la un moment dat! A doua opţiune este creaţionismul: un Dumnezeu atotputernic a creat Pământul Tânăr, deşi Universul cercetat are o vârstă imemorială! Dar de ce doar Pământul? Iată un mister pe care adepţii creaţionismului refuză să-l echilibreze cu teorii ştiinţifice care dau ca mult mai înaintată vârsta pământului (însuşi procesul de creare al lui ar fi durat, după ultime cercetări, o sută de milioane de ani).
A treia opţiune este aceea a „Planului Inteligent“. În ce constă acesta?
Apărut în urma unor dezbateri care durau din 1991, el a fost susţinut, parţial, în 2005, inclusiv de preşedintele SUA, G.W. Bush, care a opinat că acesta ar putea fi inclus în programa şcolară, pe lângă teoria evoluţionistă. Planul Inteligent operează critici susţinute cu argumente la adresa teoriei darwiniste. Problema de fond nu ar fi cum au apărut primele organisme capabile de autoreproducere, ci cum se poate explica ulterioara complexitate a vieţii. Teoria evoluţionistă nu poate aduce argumente fiabile în acest sens. În esenţă, Mişcarea Planului Inteligent are la bază trei afirmaţii. Le redau pe scurt: teoria evoluţiei promovează o concepţie ateistă asupra lumii, nu poate explica exraordinara complexitate a naturii (nici Darwin nu ar putea explica uluitoarea complexitate a celulei umane, a structurilor rafinate care operează în corpul uman), aşadar trebuie să fi existat un creator responsabil de o atare inteligenţă programatoare.
Evident, am redat destul de succint toate aceste teorii foarte clar descrise de Collins într-o carte care discută inclusiv despre harta Genomului Uman şi care-şi propune tocmai să armonizeze contrariile şi să promoveze dialogul dintre credinţă şi ştiinţă.
O carte care se citeşte cu mare profit intelectual şi spiritual.
