În acest sezon sunt pe „val“ mai mult ca oricând tatuajele. Indiferent că este vorba de tatuaje permanente sau temporare, picturile pe corp sunt reginele incontestabile ale acestei veri.
Indiferent că este vorba de un tatuaj discret pe braţ, pe gleznă, pe gât, în spatele urechii sau pe umeri, picturile pe corp au devenit deja o modă care nu ţine cont nici de sex sau bani, nici de clasa socială. Dacă, până mai ieri, tatuajele erau considerate a fi specifice mai ales marinarilor, puşcăriaşilor sau rockerilor, mai nou, ele au devenit o modă. De altfel, celebra casă de modă Chanel a decis să exploateze la maximum această tendinţă, iar cu ocazia prezentării colecţiei de primăvară/vară 2010 a lansat o colecţie de tatuaje temporare, care conţin modele florale, lănţişoare sau logoul Chanel. La rândul lor, designerii de la casa Rodarte au ales motivele tribale pentru prezentarea de modă primăvară/vară 2010. Cunoscut pentru nonconformismul său, designerul francez Jean Paul Gaultier nu a putut rata un astfel de moment prolific pentru tatuaje, iar la prezentarea colecţiei sale pentru acest sezon, modelele au purtat tatuaje în orice parte a corpului, de la piept până la faţă. Designerii de la Marchesa au exploatat această tendinţă într-un mod inovator, iar pentru colecţia lor pentru primăvară/vară 2010, au lansat dresurile cu tatuaje.
Desene temporare şi electronice
Cele mai apreciate şi, totodată, şi cele mai recomandate sunt tatuajele temporare, care pot fi îndepărtate în doar câteva minute, la fel de uşor cum se şi aplică. În principiu, este vorba de un desen din cerneală neagră sau colorată imprimat pe o peliculă foarte subţire, adezivă, care se lipeşte pe piele. De regulă, un tatuaj temporar rezistă între trei şi şapte zile, cu condiţia să nu intre prea mult în contact cu hainele. Oricum ar fi, astfel de tatuaje dispar automat după câteva zile din cauza sebumului eliminat prin piele. Mai nou, sunt în curs de lansare tatuaje care promit să revoluţioneze piaţa de profil. Acestea apar la o simplă atingere şi dispar la fel de repede. Tatuajele electronice au început deja să atragă atenţia iubitorilor de desene pe corp. Ideea de bază pentru tatuajele electronice a fost patentată în 1995 de Andrew J. Singer şi Sean White de la Interval Research Corporation (Palo Alto, California). Visul acestora presupunea un implant cu un LCD programabil. Oricât de imposibil ar părea, având în vedere condiţiile tehnologice actuale, imposibilul este pe cale să devină posibil. Specialiştii de la Philips au preluat ideea şi de ceva timp lucrează la „tatuajele care se modifică“.
Nu doar braţele, gleznele şi umerii au „şansa“ de a fi tatuaţi. Mai nou, doamnele şi domnii nonconformişti s-au lăsat cuceriţi de moda tatuajelor dentare. În esenţă, acestea sunt modele personalizate, care se adaugă coroanelor dentare înainte ca acestea să fie fixate. De obicei, tatuajele dentare sunt aplicate pe dinţii din spate, deşi ele pot fi făcute pe orice dinte, fiind executate într-o gamă bogată de stiluri, culori, desene sau modele.
Spune-mi ce tatuaj ai, ca să îţi spun cine eşti!
Mai nou, tatuajele au devenit un fel de simbol al personalităţii. Desenul sau locul pe care-l alegeţi pentru tatuaj spune multe despre „purtător“. De altfel, tatuajul s-a născut ca o formă de exprimare, o artă cu mesaje ascunse. Astfel, un tatuaj aplicat pe braţ sau pe umăr exprimă dorinţa de acţiune, dorinţa de a fi util. Tatuajul este un mod de a exprima nemulţumirea faţă de ceea ce vi se întâmplă şi dorinţa de a vă pune ordine în viaţă. Un desen aplicat pe spate simbolizează frica de responsabilitate, în timp ce tatuajele pe mâini exprimă autocontrol, stăpânire de emoţii. Potrivit specialiştilor, un tatuaj pe mâna stângă semnifică dorinţa de putere, iar pe cea dreaptă, nevoia de dreptate. În acelaşi timp, tatuajul pe încheietura mâinii exprimă multă neputinţă.
Tatuajele pe picior simbolizează o dorinţă lacomă de libertate, o nevoie avidă de comunicare şi socializare, în timp ce tatuajele la nivelul sânilor aparţin de obicei unor persoane curajoase, care îşi cunosc punctele forte şi le exploatează la maximum. Tatuajele pe abdomen dezvăluie o persoană sensibilă, care vrea să îi ţină aproape pe toţi cei dragi, dar care din cauza neîncrederii nu îşi poate exprima adevăratele sentimente. Oricum ar fi, tatuajele făcute pe partea dreaptă sunt semn al unei personalităţi puternice, cu idei clare, în timp tatuajele pe partea opusă exprimă nesiguranţă, introvertire, visare.
Mesaj printr-un desen
Nici desenele nu trebuie alese întâmplător, mai ales când doriţi să transmiteţi un mesaj. Astfel, un înger exprimă nevoia de protecţie, un fluture este ales de persoanele cărora le place să trăiască viaţa la maximum, în timp ce o inimă denotă o persoană pasională, care trăieşte pentru a primi şi a oferi dragoste. Aştrii cereşti au şi ei semnificaţia lor. Soarele este ales de persoanele cărora le plac lucrurile clare, care nu se încurcă niciodată cu jumătăţi de măsură. Luna, în schimb, este un simbol de libertate, de intuiţie şi feminitate. Nici numărul de tatuaje nu trebuie tratat cu neglijenţă. În cazul în care aveţi un singur tatuaj înseamnă că vă place să riscaţi, însă, în acelaşi timp, vă cunoaşteţi limitele. Două tatuaje denotă faptul că purtătorul este destul de indecis, în timp ce, de la trei tatuaje în sus, avem de-a face cu o persoană rebelă şi nonconformistă.