O nouă limbă cucereşte universul. Numele ei este globish, o engleză simplificată, influenţată puternic de internet şi de noile tehnologii, care permite tuturor, de la Londra şi până în Beijing, să comunice fără probleme.
Cea mai vorbită limbă, după cum spunea prinţul Charles al Marii Britanie, nu este nicidecum engleza, ci „globish“ sau „global English“, engleza incorectă, agramată, stâlcită, pe care străinii o vorbesc între ei pentru a comunica, atunci când reuşesc, cu locuitorii din Marea Britanie, Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelandă, altfel spus cu cei care vorbesc engleză „din naştere“. Această limbă rudimentară, simplificată, redusă la esenţial, care „îşi datorează“ naşterea internetului, reclamelor, muzicii şi desenelor animate, se numeşte „globish“, o limbă folosită mai mult sau mai puţin corect de patru miliarde de oameni, adică două treimi din populaţia Terrei.
Altfel de idiom
În trecut, idiomul dominant era de obicei impus de marile imperii. Latina s-a răspândit în zona mediteraneană şi în toată Europa datorită expansiunii imperiului roman. Engleza a cucerit planeta urmărind expansiunea celebrului British Empire, care, în perioada sa de apogeu, domina un sfert din suprafaţa globului. A urmat apoi o nouă versiune a limbii engleze, americana, atunci când, în a doua jumătate a secolului XIX, Statele Unite au devenit noua putere mondială, cucerind planeta nu doar cu propria forţă militară şi economică, ci, mai ales, cu acea „soft power“ a propriei culturi de masă, filmele de la Hollywood, muzica rock şi, mai recent, cu limbajul internetului, popularizat de Microsoft şi Apple, de Google şi Facebook. Noutatea constă în faptul că acest „globish“, căruia săptămânalul Newsweek, i-a dedicat un amplu articol, nu cucereşte teren în fruntea unei armate, nu este o putere economică sau culturală, ci este limba învingătorilor, pe care cei învinşi, seduşi sau cuceriţi au învăţat-o şi remodelat-o în funcţie de propriile exigenţe. „Globish“ este engleza vorbită în epoca zborurilor la preţ redus, a Terrei care şi-a pierdut forma rotundă şi a devenit plată, aşa cum spunea Thomas Friedman, datorită noilor forme de comunicare şi de transport care anulează distanţele culturale şi geografice. Este limba mesajelor pe Twitter, limba care spune „u r gr8“ pentru a spune „eşti mare“ („you are great“), care sintetizează în 160 de caractere iubirea şi moartea, literatura şi jurnalismul. Este limba a miliarde de noi emigranţi şi expatriaţi. Engleza tradiţională s-a afirmat pentru că este limba folosită în diplomaţie, în comerţ, finanţe, aviaţie etc. „Globish“ a detronat engleza tradiţională şi chiar americana, pur şi simplu pentru că este limba tuturor.
Limba unui francez
Ironia sorţii face ca acest „globish“ să fie nimeni altul decât un francez, un cetăţean dintr-una dinte cele mai şoviniste ţări din lume, unde termenii în engleză sunt interzişi, uneori consecinţele fiind hilare, atunci când se spune „ordinateur“ în loc de computer. Jean-Paul Nerrière, un inginer informatician de la IBM, şi-a dat seama în timpul unei misiuni de lucru în Orientul Îndepărtat că oamenii de afaceri care nu cunoşteau limba engleză ca limbă maternă comunicau, culmea, în engleză cu clienţii japonezi şi coreeni mult mai uşor decât reprezentanţii companiilor americane sau britanice. Motivul era evident: între străini, vorbeau o engleză mult mai simplificată, mai puţin corectă, mai puţin articulată, dar infinit mai uşor de înţeles reciproc. Engleza are un milion de cuvinte, un dicţionar bun conţine o jumătate de milion, un ziar cum este Times foloseşte 40.000, unui tabloid ca The Sun îi sunt suficiente 7.000, însă Nerrière a calculat că „globish“ are un vocabular de doar 1.500 de cuvinte, care sunt mai mult decât suficiente. De exemplu, în loc de „nephew“ (nepot), un cuvânt nu tocmai uşor de pronunţat, „globish“ foloseşte „the son of my brother“ – fiul fratelui meu, mult mai lungă, însă mai uşor de pronunţat şi care nu lasă loc la neînţelegeri. După ce a renunţat la postul de la IBM, Nerrière a scris o carte, „Globish“, şi a lansat site-ul globish.com, pentru a-şi mediatiza descoperirea. De exemplu, autorul „Globish“ a povestit că, în fiecare seară, în campusul Universităţii din Beijing, câteva sute de studenţi se adună sub pinii dintr-o piaţă rebotezată „English Corner“, pentru a conversa în engleză. Vorbesc în mod primitiv, a la David Beckham şi Paris Hilton, repetă fraze stereotip, fac schimb de politeţuri, cum ar fi „please“ şi „thank you“, pentru ca, la final, să spună toţi în cor „Yes, we can“.
