Știri de ultima orăSportNimic nu este mai important decât Cupa Mondială

Nimic nu este mai important decât Cupa Mondială

Olandezii exultă după calificarea în ultimul act al turneului final din Africa de Sud, în timp ce învinşii lor din semifinale, uruguayenii, sunt trişti, dar mândri de performanţa lor.

 

Reprezentativa Olandei s-a calificat în finala Cupei Mondiale, după ce a învins, cu scorul de 3-2 (1-1), selecţionata Uruguayului, într-un meci disputat marţi, la Cape Town, în semifinalele competiţiei din Africa de Sud. Pentru Olanda au marcat Giovanni van Bronckhorst (‘18), Wesley Sneijder (‘70) şi Arjen Robben (‘73), în timp ce pentru Uruguay au înscris Diego Forlan (‘41) şi Maximiliano Pereira (‘90+2).

Cel mai bun jucător al meciului a fost desemnat mijlocaşul olandez Wesley Sneijder, care are un sezon fantastic, el reuşind să câştige în acest an, cu Internazionale Milano, Serie A, Cupa Italiei şi Liga Campionilor. „A fost într-adevăr dificil, însă totul s-a încheiat cu bine. Am ajuns în finală. Cel mai important era să câştigăm. Acum, suntem atât de aproape de titlu. Nu există nimic mai important decât Cupa Mondială. Este o performanţă fantastică", a spus Wesley Sneijder, care l-a egalat în clasamentul marcatorilor, cu cinci reuşite, pe spaniolul David Villa.

 

Olanda, în finală după 32 de ani

 

„Portocala mecanică" s-a calificat în finala Cupei Mondiale pentru a treia oară în istoria sa, prima oară după 1978. Elevii lui Bert van Marwijk pot depăşi acum generaţia „fotbalului total", care a jucat două finale mondiale, în 1974 şi în 1978, pierdute în faţa Germaniei Federale, respectiv Argentinei. La fiecare din cele două ediţii, olandezii au jucat cu naţionala ţării gazdă, lucru care nu se va întâmpla acum, deoarece Africa de Sud a fost eliminată încă din faza grupelor.

Olanda va întâlni în finala de la 11 iulie învingătoarea meciului dintre Spania şi Germania, care s-a jucat aseară, după închiderea ediţiei. Selecţionerul Olandei, Bert Van Marwijk, aşteaptă cu nerăbdare finala de la Johannesburg.

„Este extraordinar că am ajuns aici. Au trecut 32 de ani (de la ultima finală jucată de Olanda la o Cupă Mondială – n.r.), este incredibil. Putem fi mândri, ţinând cont că venim dintr-o ţară atât de mică", a mai spus antrenorul.

 

Uruguayenii, mândri de echipa lor

 

Mândria domină în capitala Uruguayului, Montevideo, după evoluţia naţionalei „celeste" în semifinala Cupei Mondiale, locuitorii micuţei ţări sud-americane salutând parcursul nesperat şi tenacitatea trupei lui Oscar Washington Tabarez. În magazine nu se mai găsesc tricouri oficiale şi chiar şi imitaţiile au fost epuizate. După deznodământul stresant al meciului cu Ghana, din sferturi, suporterii s-au dus în număr mare şi la farmacii, pentru a-şi cumpăra calmante, care s-au dovedit a fi de folos în timpul partidei cu Olanda.

Şi selecţionerul Uruguayului s-a declarat mândru de jucătorii săi, însă a recunoscut că este trist pentru că a fost atât de aproape de finala Cupei Mondiale.

„Meciul pe care l-am jucat cu Olanda a fost demn de o semifinală de Cupă Mondială. Sunt mândru de jucătorii mei, acceptăm înfrângerea în faţa unui adversar mai bun. Suntem trişti pentru că am fost atât de aproape", a spus Tabarez.

Uruguayul, dublă campioană mondială în 1930 şi 1950, nu mai jucase în semifinalele unui turneu final din 1970.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS