Directorul sportiv al Unirii Urziceni, Narcis Răducan, crede că Universitatea ar putea ajunge o formaţie de top dacă îşi găseşte echilibrul campioanei de altădată şi e convins că echipa sa va avea un meci greu la Severin.
– Cum comentezi victoria Craiovei la Vaslui, o contracandidată a Unirii la titlu?
– A fost o victorie specifică profilului echipei din ultimii ani. Jucătorii Ştiinţei sunt capabili de victorii imposibile, gen Rapid, Vaslui, şi la fel de uşor cedează puncte împotriva unor echipe mai slab cotate.
– Câteva cuvinte despre meciul de la Severin, Universitatea – Unirea?
– Ţinând cont de echilibrul campionatului la ambii poli, cele trei puncte puse în joc sunt foarte importante pentru ambele echipe.
– Mititelu este convins că Ştiinţa va învinge Unirea Urziceni… Eşti de acord?
– Este normal să-şi motiveze jucătorii, care de altfel au şi demonstrat că pot bate Unirea Urziceni.
– Cât contează pentru voi faptul că meciul se joacă la Severin şi nu pe „Ion Oblemenco"?
– Din punct de vedere al susţinerii fanilor nu este mare diferenţă pentru că Universitatea este iubită în toată zona. Faptul că nu joacă pe teren propriu este un uşor avantaj pentru Unirea, dar să nu uităm că şi noi am făcut opt puncte în Liga Campionilor pe „Ghencea".
„Talente ca în Oltenia nu există în România“
– Silviu Lung Jr., Valentin Iliev, Florin Costea lipsesc la acest derbi. Cresc şansele Unirii în această situaţie?
– Sunt absenţe importante, dar în acest retur am pierdut multe puncte împotriva unor echipe care nu au putut alinia cea mai bună formulă, aşa că nu ne linişteşte deloc acest lucru.
– Analizând per ansamblu prestaţia Universităţii, crezi că echipa din Bănie este una care luptă meritat la retrogradare?
– Degeaba lumea fotbalului apreciază jocul Craiovei. Oltenii trebuie să demonstreze că nu merită să lupte pentru acest obiectiv. Din păcate pentru craioveni, această întrebare se pune deja de mulţi ani. Odată ce demonstrează că pot câştiga împotriva oricui, probabil că nu au nevoie decât de acel echilibru la toate departamentele, specific campioanei sau a echipei de acum 20-25 de ani.
– Care crezi că sunt punctele forte ale Universităţii şi care sunt punctele vulnerabile?
– Nu-mi permit să analizez o echipă adversă înaintea jocului direct. Însă, este vizibil pentru toată lumea că talente ca în Oltenia nu există în România. Din păcate, nu este de ajuns pentru a face performanţă din nou la Craiova.
– Cine câştigă titlul în
Liga I?
– CFR Cluj pare scăpată în câştigătoare, dar ţinând cont de surprizele acestui retur, încă mai pot avea emoţii.