14.7 C
Craiova
marți, 13 mai, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljGrevă pe termen nelimitat la OCPI Dolj

Grevă pe termen nelimitat la OCPI Dolj

Angajaţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Dolj şi-au întrerupt, începând de luni, activitatea pentru o perioadă nedeterminată. „Este un protest spontan al salariaţilor, care va dura până la soluţionarea revendicărilor şi anularea HG prin care suntem asimilaţi unor funcţionari publici şi personal contractual în cadrul Ministerului de Interne şi prin care se încalcă prevederile Legii-cadru 330/2009 privind menţinerea salariilor avute la 31 decembrie 2009. Prin această asimilare vom avea salariile de la acea dată ale angajaţilor din Ministerul de Interne“, a declarat Florin Bălănescu, preşedintele Sindicatului Casa Funciară Dolj. Acesta a explicat că această asimilare îi costă pe angajaţii OCPI o scădere semnificativă a salariilor (40-50% raportate la acea dată). „Susţinem însă propunerea ministrului Blaga de asimilare a noastră personalului de la nivelul Judecătoriilor, unde am funcţionat zeci de ani“, a adăugat Florin Bălănescu.

„Ne ocupăm doar de persoanele care prezintă acte medicale“

Manifestări similare au avut loc luni la toate OCPI-urile din ţară. Cei care aveau nevoie de înregistrarea sau eliberarea de acte erau refuzaţi politicos. „Ne ocupăm doar de persoanele care prezintă acte medicale“, a explicat Florin Bălănescu. Acest fapt i-a nemulţumit pe cei care aveau nevoie urgentă de extrasul de carte funciară şi de actele de intabulare, fără de care nu puteau accesa de la bănci fondurile necesare cumpărării unei locuinţe. „Eu voiam să cumpăr un teren şi trebuia să mi se elibereze actele de la OCPI Dolj din 6 aprilie 2010. Am dat un avans de 1.500 de lei şi risc să-l pierd. În plus, am plătit cadastrul. Sunt foarte nemulţumit. Am venit aici de la ora 8.00 şi acum e 12.00“, a declarat Constantin Neamţu, unul dintre cei care au avut de suferit de pe urma protestului angajaţilor OCPI Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII