Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri la bilanţul Ministerului Apărării, că dotarea de care armata română dispune în prezent se pretează apărării teritoriului naţional şi că va trebui avută în vedere nevoia de a asigura echipamentele necesare şi pentru misiunile externe de luptă.
"Trebuie să observ că în îndeplinirea misiunilor în afara teritoriului avem probleme de dotare. Şi ieri discutam cu generalul McCrystal (generalul Stanley McCristal, comandantul trupelor NATO în Afganistan, n.r.) legat de nevoia de a continua procesul de sprijin cu echipamente de luptă odată cu mărirea efectivelor armatei române în Afganistan. Este clar că în prezent dotarea pe care o are armata română este o dotare destinată apărării teritoriului şi mai puţin intervenţiilor în afara frontierelor", a declarat şeful statului vineri, la şedinţa de bilanţ a Ministerului Apărării.