7.3 C
Craiova
miercuri, 3 decembrie, 2025

Sport pe scurt

Divizia D Nitela, etapa a 20-a

Derbi pe „Combinat“

Meciurile etapei a 20-a a Diviziei D Nitela se vor disputa astazi, de la ora 12.00. Derbiul acestei runde se va juca pe „Combinat“, acolo unde lidera Chimia Craiova va primi replica ocupantei locului al patrulea, Unirea Podari. Cealalta candidata la promovare, Stiinta CFR Craiova, are un meci mai usor, urmind sa primeasca pe terenul din Castranova replica echipei ASO Filiasi. Iata programul complet al acestei runde, precum si arbitrii care vor oficia: CFR – Filiasi (M. Teodorescu – I. Tudorica, M. Popescu), Ostroveni – Scoala „GP“ (S. Coltescu – A. Uzeanu, C. Firulescu), Calarasi – Ciuperceni (O. Andreescu – Ad. Popescu, C. Cotora), Bechet – Bailesti (M. Ezaru – M. Stancescu, I. Cairea), Isalnita – Dabuleni (M. Asan – D. Domenco, B. Oane), Mirsani – Desa (S. Petrica – E. Ghita, C. Georgescu), Pielesti – Unirea (M. Ghita – C. Nicola, G. Socol), Chimia – Podari (Fl. Duinea – L. Predut, G. Tulba), Segarcea – Sadova (Fl. Tuca – D. Petrenic, G. Bece).

Divizia D Gorj

Etapa a 17-a se joaca miine

Miine sint programate meciurile din cadrul etapei a 17-a a diviziei D Gorj, care se vor disputa dupa urmatorul program: Recolta Balesti – Rostramo Tirgu Jiu, Paringul Sadu – Minerul Motru II, Energetica Tismana – Minerul Urdari, Bistrita Pestisani – Energia Turceni, Avintul Baia de Fier – Gaz Etan Turburea, Dinamo Inter Stanesti – MVM Dragutesti, Unirea Dragotesti – Minerul Rovinari si Viitorul Plopsoru – Sitex Pestisani. Tot miine debuteaza si returul campionatului judetean al juniorilor C, in etapa a 10-a fiind programate urmatoarele jocuri: Minerul Matasari – Viitorul Negomir, Pandurii Tirgu Jiu – Minerul Motru, Senaco Novaci – Gilortul Tirgu Carbunesti si Petrolul Stoina – Stiinta Tirgu Jiu.

Categoria Elita Dolj

Programul rundei a 18-a

In Categoria Elita Dolj sint programate miine, meciurile etapei a 18-a. Aceste partide se vor disputa dupa urmatorul program: Seria I: Goicea – Cetate, Urzicuta – Giurgita, Giubega – Bistret, Maglavit – Catane, Cirna – Ghidici, Birca – Smirdan, Motatei – Caraula, Silistea Crucii – Galicea Mare; Seria a II-a: Geormane – Cosoveni, Rojiste – Daneti, Celaru – Amarasti, Secui – Gioroc, Preajba – Leu, Timburesti – Mirsani, Castranova – Dragotesti, Dobresti – Autobuzul; Seria a III-a: Predesti – Radovan, Tuglui – Raznic, Almaj – Bralostita, Breasta – Circea, Belcin – Bradesti, Sopot – Melinesti, Isalnita si Venus stau.

Handbal (m), Liga Nationala

Derbi oltenesc

Sala Sporturilor din Tirgu Jiu gazduieste miine de la ora 11.00, meciul din cadrul etapei a saptea a Ligii Nationale dintre formatia locala Lignitul Tirgu Jiu si craiovenii de la CSU Petrolul. Meciul este considerat de gorjeni o revansa la infringerea dura administrata de CSU in Cupa Romaniei, atunci cind echipa din Tirgu Jiu trecea printr-o perioada mai grea. Intre timp situatia s-a mai schimbat, iar tirgujienii par sa fi depasit criza de forma, mai ales dupa venirea la echipa a antrenorului Petre Avramescu. Pentru acest meci este in continuare incert Ciprian Alesu, dar va lipsi si Andrei Enache, care are bratul in ghips in urma unei accidentari suferite in meciul cu Minaur. Jocul cu craiovenii este ultimul inaintea pauzei competitionale de o luna si jumatate in Liga Nationala, perioada in care echipa din Tirgu Jiu isi va continua pregatirea. Petre Avramescu aprecia dupa victoria echipei sale de la Bucuresti ca urmeaza un meci greu pentru Lignitul. „Avem un joc greu si nu trebuie sa ne umflam noi acum in pene cum s-a intimplat cu Steaua. Sa facem vreo surpriza si sa stergem apoi cu buretele tot ceea ce nu a fost bun“.

Automobilism, Formula 1

„Schumi“ nu stie ca i-a fost micsorat salariul

Campionul Formulei 1, Michael Schumacher, a negat zvonurile conform carora Ferrari ar vrea sa ii reduca salariul. Ziarul german Die Welt a scris ca echipa italiana i-ar fi oferit un angajament pentru 2005, redus cu opt milioane de dolari. Schumacher este cel mai bine platit pilot din Formula 1, cu aproximativ 34 de milioane de dolari pe an. El a spus ca nimeni nu i-ar fi pomenit despre asa ceva. „Nu stiu nimic despre o reducere de salariu“, a spus „Schumi“. „Am un contract pina la finalul anului viitor, iar decizia de a ramine mai departe imi apartine“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS