31.7 C
Craiova
joi, 3 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriTVA la imobiliare - poveste fără sfârşit

TVA la imobiliare – poveste fără sfârşit

Zeci de hectare de teren, zeci de case noi şi apartamente puse sub sechestru asigurător de către Fiscul doljean, pentru că proprietarii lor (79 de persoane) sunt acuzaţi că nu au plătit sume uriaşe drept TVA la tranzacţiile imobiliare pe care le-au făcut în ultimii ani. Situaţia este inedită şi legislaţia – ambiguă, astfel că nici oamenii legii nu ştiu prea bine cum se vor soluţiona cazurile care se înmulţesc pe zi ce trece.

Tot mai multe persoane fizice sunt descoperite de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj că au efectuat tranzacţii imobiliare „în scop comercial“ şi nu au plătit statului taxa pe valoarea adăugată (TVA) aferentă, cum scrie în Codul Fiscal. Fiscul a luat în calcul persoanele care au avut peste cinci tranzacţii şi de o valoare de peste 35.000 de euro. Numărul persoanelor cercetate pentru că nu au plătit TVA la tranzacţiile imobiliare a ajuns la 79, iar prejudiciul adus statului este de aproape 16 milioane de lei, pentru care s-au calculat majorări de întârziere de 8,6 milioane de lei, informează DGFP Dolj. Dacă numai TVA-ul (19%) a fost de 16 milioane de lei înseamnă că sumele care s-au învârtit din afacerile imobiliare sunt destul de importante. În ultimele luni, Fiscul a mai găsit două persoane care au vândut case şi terenuri fără să plătească TVA statului în sumă de 484.000 de lei. Finanţele au luat datele referitoare la tranzacţiile imobiliare din declaraţiile depuse de notarii publici, din care rezultă ce tranzacţii a făcut fiecare persoană şi câţi bani a încasat. Primele astfel de cazuri au fost descoperite în Dolj, în octombrie 2008, când au şi fost înaintate spre cercetare organelor în drept primele dosare penale, dar până acum nu s-a soluţionat nici un caz. „Menţionăm că, până în prezent, organele de cercetare penală nu ne-au comunicat finalizarea vreunui dosar penal. Persoanele cărora li s-au emis decizii de respingere a contestaţiilor au avut posibilitatea de a ataca aceste hotărâri la instanţele judecătoreşti. Până în prezent, nu s-a pronunţat nici o decizie care să rămână definitivă şi irevocabilă“, susţin reprezentanţii DGFP. Finanţele spun că au întâmpinat o serie de dificultăţi în verificarea cazurilor: „Refuzul contribuabilului verificat de a pune la dispoziţie documentele solicitate; refuzul unor notari publici de a furniza informaţiile solicitate în legătură cu tranzacţiile efectuate de contribuabilul verificat; tergiversarea de către unele primării pe raza cărora s-au efectuat tranzacţiile a răspunsurilor în legătură cu bunurile imobile deţinute pe raza comunelor respective de către contribuabilul supus inspecţiei fiscale şi cu situaţia juridică a terenurilor ce au fost tranzacţionate“. În plus, persoanele vizate – în general, dezvoltatorii imobiliari care au construit şi vândut locuinţe pe persoană fizică sau au tranzacţionat terenuri – au contestat deciziile Fiscului pe toate căile posibile, atât la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), cât şi în instanţă. Cert este că acţiunile ANAF iau amploare şi tot mai mulţi speculatori imobiliari sunt descoperiţi că nu au plătit TVA. În acelaşi timp, dezvoltatorii care au construit şi vândut pe persoană fizică ar fi plătit impozite mai mari la stat dacă efectuau tranzacţiile pe firmă.

Prejudiciu de 3,5 miliarde de euro

Fiscul percepe retroactiv TVA pe case, aspect care îi nemulţumeşte pe dezvoltatori. Sunt verificate tranzacţii din anul 2006 încoace, iar la nivel naţional s-a ajuns la 7.145 de persoane şi la TVA de 3,5 miliarde de euro. „A fost selectat astfel un prim eşantion, rezultând că în perioada 2006-2008 au îndeplinit aceste condiţii 7.145 de persoane, care au efectuat 85.442 de tranzacţii cu o valoare totală de 14,88 miliarde de lei (aproximativ 3,5 miliarde de euro – n.r.)“, au spus reprezentanţii ANAF. În plus, speculatorii imobiliari verificaţi de Fisc şi-au făcut o asociaţie: Asociaţia pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale (APAF).

Mii de cumpărători pot ajunge la tribunal

Speculatorii imobiliari care au ajuns în instanţă vor să cheme şi cumpărătorii apartamentelor sau caselor vândute de ei. Dezvoltatorii cer ca şi cumpărătorul să plătească 19% pentru tranzacţie, aspect neîntâlnit în legislaţia fiscală. Chiar dacă respectivii cumpărători sunt de bună-credinţă şi vor fi doar şicanaţi de către dezvoltatori, ei, dacă vor fi citaţi ca martori, trebuie să se deplaseze la instanţe. Ceea ce înseamnă timp pierdut şi nervi consumaţi degeaba.

13 dosare penale în lucru la IPJ Dolj

Şi pentru lucrătorii IPJ Dolj verificările au fost laborioase. „În prezent, la nivelul Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Dolj se află în curs de instrumentare 13 dosare penale, în care se efectuează verificări împotriva a 19 persoane, cercetate pentru nereguli în legătură cu plata TVA-ului aferent unor tranzacţii imobiliare. Până în prezent, nu a fost soluţionat nici unul dintre dosarele având ca obiect astfel de fapte, întrucât documentarea unor infracţiuni de acest gen presupune un volum mare de muncă, fiind necesară şi opinia avizată a unor specialişti, în cadrul unor expertize contabile în curs de desfăşurare“, au precizat reprezentanţii Biroului de presă al IPJ Dolj. Dezvoltatorii imobiliari sunt acuzaţi că nu au plătit statului sume uriaşe. Cel mai mare prejudiciu calculat într-un singur dosar de TVA la imobiliare este de 2.765.805 de lei, susţin reprezentanţii IPJ. În două cazuri, lucrurile sunt avansate, astfel că s-a început urmărirea penală, comunică Poliţia: „Referindu-ne la cauze penale având ca obiect neplata TVA-ului aferent unor tranzacţii imobiliare, până în prezent a fost dispusă începerea urmăririi penale împotriva a două persoane, în tot atâtea dosare penale“.

Dezvoltatorii nu mai pot vinde decât cu acceptul Fiscului

Între timp, Finanţele doljene au pus sechestre pe toate proprietăţile celor depistaţi că ani de zile nu au plătit TVA când au vândut casele, apartamentele sau terenurile lor. „Am pus sechestru asigurător pe tot ce înseamnă proprietăţile lor. Mulţi sunt soţ şi soţie cercetaţi într-un dosar, astfel că am pus sechestre pe toate proprietăţile lor. În prezent, avem zeci de hectare de teren din apropierea Craiovei, case noi şi apartamente. Dezvoltatorii în cauză nu au voie să le vândă decât cu derogare de la Fisc. Ei mai pot să le vândă doar dacă vin şi plătesc TVA-ul aferent tranzacţiei“, a declarat pentru GdS directorul coordonator al DGFP Dolj, Eugen Călinoiu.

Evaziune fiscală sau exces de zel din partea Fiscului?

În Dolj, sunt cele mai multe cazuri descoperite de persoane care au vândut proprietăţi în scop comercial şi nu au plătit statului TVA. Fiind o situaţie nou-întâlnită, cu o legislaţie interpretabilă, nici măcar organele de control nu găsesc rezolvare. Întreaga poveste a început când finanţiştii doljeni au calculat, în cazul unor dezvoltatori, că aceştia au de plată retroactiv pe patru-cinci ani TVA către stat în sume uriaşe. Dacă ar fi fost aşa, spun dezvoltatorii imobiliari, Finanţele de ce nu i-au tras de mânecă pe oameni din timp, deşi aveau informaţii de la notari, iar tranzacţiile se făceau la vedere. În acelaşi timp, finanţiştii susţin că dezvoltatorii nu sunt exoneraţi de faptul că nu cunoşteau legea şi au făcut evaziune fiscală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

18 COMENTARII