1.2 C
Craiova
luni, 29 decembrie, 2025

Scurte ştiri

Surf pe apele poluate
În timp ce majoritatea oamenilor preferă să îşi poată petrece timpul liber în mijlocul naturii, alţii preferă contrariul. După cum infomează Tiscali.it, este cazul unor surferi, care preferă apele poluate din Chile, în defavoarea apelor tropicale, limpezi şi cristaline. Poluarea cauzată de cele zece centrale termoelectrice care elimină arsenic, mercur şi plumb în mare, face ca apele din Ventana, în Santiago din Chile să fie mult mai calde. În acelaşi timp însă, riscul apariţiei unor erupţii cutanate sau a unor arsuri chimice este foarte ridicat. Gaşca „surferilor împuţiţi“, cum au fost botezaţi din cauza pasiunii lor neobişnuite şi periculoase, rămâne indiferetă chiar şi la mirosul înnecăcios al aerului, care este aproape irespirabil din cauza emisiilor de anhidridă sulfuroasă. „Condiţiile meteorologice sunt mereu bune în acest loc, iar temperatura apei este atât de ridicată încât posibilele conseciţe pentru sănătate trec pe planul doi. Reuşim să ne distrăm fără a suporta consecinţele, chiar dacă substanţele poluante dizolvate în mare au făcut ca toate costumele noastre să miroase extrem de urât. Suntem fără îndoială cei mai împuţiţi surferi din lume“, a recunoscut unul dintre membrii găştii.

Comună cu cinci locuitori în Germania
Datorită celor cinci locuitori ai săi, patru femei şi un bărbat, satul Wiedenborstel, din Schleswig-Holstein, a devenit cea mai mică localitate din Germania şi probabil din întreaga lume. Potrivit unui comunicat al Oficiului federal de statistică, densitatea de locuitori în Wiedenborstel este de 1,1 oameni pe kilometrul pătrat. La polul opus se află capitala Berlin, care este cea mai populată localitate din Germania, cu peste 3,4 milioane de locuitori pe o suprafaţă de 891,5 kilometri pătraţi. Populaţia totală a Germaniei este de aproape 82 de milioane de locuitori.

Jennifer Aniston şi Gerrard Butler, întâlnire printre farfurii
Cunoscuţii actori Jennifer Aniston şi Gerrard Butler au atras atenţia tuturor invitaţilor prezenţi duminică noapte, la gala premiilor Glubul de Aur, informează Tgcom.it. Deşi iniţial s-a crezut că totul este o stratagemă de promovare a noului lor film, „The Bounty Hounter“, ulterior cei prezenţi şi-au dat seama că ar putea asista la începutul unei frumoase poveşti de dragoste în stil hollywoodian. Potrivit mai multor martori, cei doi actori şi-ar fi făcut de cap, în culise. Potrivit sursei citate, Jennifer şi Gerrard au profitat de un moment de neatenţie al fotografilor şi s-ar fi retras în bucătărie, unde s-ar fi sărutat şi îmbrăţişat nebuneşte. Aceasta nu este prima dată când starul din „300: Eroii de la Termopile“ şi fosta vedetă din serialul „Prietenii tăi“ sunt surprinşi în ipostaze romantice. „O voi iubi până la moarte. Este cea mai tare tipă şi o consider o prietenă foarte bună, dar nu s-a întâmplat nimic. Dacă s-ar fi întâmplat, fiţi siguri că aş fi fericit să recunosc“, mărturisea Gerrard Butler în urmă cu ceva timp.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS