Bătrânii cu probleme de sănătate, care nu au putut merge la biserică pentru a lua apă sfinţită de Bobotează, au primit o mână de ajutor de la Poliţia Comunitară din Târgu Jiu. Acţiunile echipelor coordonate de Ion Tudor, şeful poliţiştilor comuniatri, au început de dimineaţă şi au continuat pe parcursul întregii zile atât la casele şi apartamentele din municipiu, cât şi la locuinţele din localităţile componente. În baza unor liste oferite de Direcţia de Asistenţă Socială, dar şi a monitorizărilor proprii, poliţiştii comunitari au ajuns la toţi bătrânii suferinzi şi le-au oferit apă sfinţită.
Nici locuitorii din zona montană Rânca nu au fost lipsiţi de apă sfinţită, aceştia participând la slujba desfăşurată la Biserica din lemn din zonă. Peste 40 de persoane au participat la evenimentul religios, după care s-au urcat pe schiuri şi au mers pe pârtii.
„Este o biserică mică, dar evenimentul este foarte mare pentru a nu putea participa. Au venit la slujba religioasă şi cei doi copii ai mei, care se află la Rânca. Mai sunt circa o sută – două sute de persoane la Rânca şi aşteptăm să mai urce în weekend, pentru că stratul de zăpadă este de aproape 20 de centimetri“, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public Salvamont, din cadrul Consiliului Judeţean Gorj.
Poliţiştii comunitari le-au dat bătrânilor agheasmă
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei