Berbec
Manifestaţi un interes profund pentru chestiunile gospodăreşti, care nu mai pot fi amânate. Relaţia cu familia se îmbunătăţeşte considerabil, aşa că puteţi miza pe sprijinul rudelor pentru a termina treaba cât mai repede. N-ar fi exclus ca o persoană din anturajul apropiat să vă facă o propunere, dar nu este cazul să luaţi decizii fără o matură chibzuinţă. Este o zi favorabilă pentru contacte şi deplasări. Pentru cei născuţi în al doilea decan, această zi este aducătoare de mult noroc.
Taur
Activităţile extraprofesionale pe care le aveţi în program vor fi date peste cap de un eveniment oarecum neaşteptat. Relaţia cu fiinţa iubită nu vă mulţumeşte, dar nici nu este cazul să îi faceţi reproşuri. Banii pe care îi aşteptaţi vă vor parveni cu oarecare întârziere. Proiectele dumneavoastră ar putea avea succes dacă nu vizează realizări pe termen scurt. Prietenii de pe alte meleaguri vă vor contacta. Echilibrul dumneavoastră financiar nu ar trebui să sufere nici o schimbare. Astrele vă ajută să faceţi alegeri bune în materie de cumpărături sau de plasamente.
Gemeni
Situaţia financiară se va îmbunătăţi, căci veţi primi o sumă de bani de la cineva din apropiere. Este posibil şi să primiţi un cadou de la o rudă apropiată. În cazul în care vă simţiţi copleşit de activităţile în care v-aţi implicat, cu siguranţă veţi primi sprijinul rudelor. Iniţiativele în plan sentimental vor fi apreciate de partenerul de suflet. Dacă există o situaţie dificilă în familie, ocupaţi-vă de ea chiar astăzi. Vă va solicita întreaga atenţie.
Rac
Veţi fi tentat să faceţi unele investiţii, dar analizaţi cu atenţie ofertele înainte de a lua o hotărâre. N-ar fi exclus ca o persoană pe care o cunoaşteţi de mai mult timp să vă facă nişte complimente sau poate chiar o declaraţie de dragoste. Se anunţă o zi plină de surprize din punct de vedere sentimental. Din fericire, surprizele vor fi dintre cele care vă vor face plăcere. Ziua este favorabilă comunicării cu prietenii şi punerii în practică a unor idei.
Leu
Reuşiţi să vă faceţi simpatizat într-un cerc mai larg de persoane. Popularitatea de care dispuneţi vă va permite să vă lărgiţi cercul de prieteni. Din punct de vedere intelectual, funcţionaţi la limita superioară, aşa că, dacă aveţi de luat decizii în chestiuni importante, puteţi avea încredere deplină în judecata dumneavoastră. Aţi putea primi un răspuns la o cerere mai veche. Aveţi o tendinţă exagerată de critică. Justificate sau nu, cuvintele dumneavoastră contribuie la o atmosferă tensionată.
Fecioară
Dacă aveţi de gând să plecaţi la drum, conjunctura astrală vă avantajează. În cazul în care doriţi să vă implicaţi în activităţi mai complicate, fiţi atent, deoarece lucrurile ar putea lua o întorsătură neaşteptată. Nu este cazul să finalizaţi chiar tot ce v-aţi propus; mai lăsaţi timp şi pentru odihnă şi totul va fi bine. Cu banii staţi bine, pentru că vă intră în cont o sumă neaşteptată. Alţi nativi s-ar putea să se bucure de o promovare.
Balanţă
Comunicarea cu cei din jur nu va fi aşa cum v-o doriţi. Mare atenţie în cazul în care v-aţi propus să faceţi cuiva o promisiune, căci nu se ştie ce va urma. Îngrijiţi-vă sănătatea, deoarece este posibil ca o suferinţă mai veche să vă dea serios de furcă. Dacă vă veţi păstra ceva mai mult timp pentru odihnă, cu siguranţă vă veţi simţi mult mai bine din toate punctele de vedere. Încă de dimineaţă adoptaţi un comportament ofensiv în faţa tuturor. Această atitudine va provoca tot felul de discuţii în anturaj.
Scorpion
Activităţile intelectuale vă avantajează, dându-vă posibilitatea de a vă pune în valoare inteligenţa şi inspiraţia. Situaţia financiară nu este nemaipomenită, dar unele rezolvări ar putea să apară. Este foarte posibil să vi se propună o colaborare care vă va tenta. Totuşi, studiaţi cu atenţie toate detaliile înainte de a o accepta. Viaţa familială este animată şi plină de armonie. Unii nativi pot să se bucure de apariţia unui nou copil în sânul familiei.
Săgetător
Starea dumneavoastră generală este bună, chiar dacă nu vă simţiţi capabil să vă implicaţi în proiecte deosebite. Manifestările impulsive pot determina apariţia unor neînţelegeri în relaţia cu cei din familie. În anturajul dumneavoastră apropiat veţi reuşi să vă impuneţi punctele de vedere fără a face un efort deosebit. Proiectele făcute împreună cu prietenii se vor bucura de succes. Se poate să lucraţi la un proiect care implică unele calităţi morale, intelectuale şi afective.
Capricorn
Energia fizică nu este la limita superioară, aşa că nu este cazul să exageraţi muncind prea mult de unul singur. Neînţelegerile pe care le-aţi avut până acum cu unii membri ai familiei se vor ameliora considerabil. Dacă acasă se fac lucrări de reparaţii, reamenajări, acestea vor putea fi finalizate. Nu este un moment favorabil pentru a pleca la drum. Este o zi favorabilă pentru a vă rezolva litigiile. Nu vă cereţi drepturile sus şi tare, lucrurile trebuie să se rezolve pe căi amiabile.
Vărsător
La slujbă vor fi multe de făcut, aşa că n-ar fi exclus să fie nevoie să rămâneţi peste program. Până la urmă, rezultatele vor fi pe măsura eforturilor făcute, aşa că, în ansamblu, vă veţi putea declara mulţumit. Mare atenţie, deoarece o persoană pe care o consideraţi de încredere ar putea să vă înşele aşteptările. Când vine vorba despre bani şi investiţii, cel mai bine este să vă feriţi de sfaturile greşite ale unor persoane apropiate. Dacă aveţi nevoie să vă consultaţi cu cineva, vorbiţi cu nişte specialişti.
Peşti
Nu sunteţi într-o formă nemaipomenită, aşa că ar fi bine să vă menajaţi. O activitate pe care aţi început-o de mai mult timp ar putea fi încheiată datorită sprijinului unui prieten. La serviciu veţi avea o discuţie cu colegii, dar este bine să nu încercaţi să vă impuneţi punctele de vedere. Oricum, până la urmă, totul va ieşi aşa cum vă doreaţi. Sub auspiciile bune astrale, ocupaţi-vă de problemele financiare. Aveţi şansa să aduceţi lucrurile la normal.