Infarctul miocardic

Formă extrem de gravă a cardiopatiei ischemice, infarctul miocardic se bucură de o rezonanţă pe măsură în conştiinţa populară. Termenul este însă utilizat de multe ori eronat, fiind folosit de pacienţi pentru a descrie boli sau simptome dintre cele mai diverse: accidentul vascular cerebral, epistaxisul, angina pectorală, pierderea conştienţei, simpla cădere din picioare sau chiar decesul.
Ce este, de fapt, infarctul miocardic? Acesta este definit în prezent ca necroza (moartea) unei zone a miocardului. Vom vedea pentru început care este mecanismul care duce la apariţia unui infarct miocardic.
Trebuie precizat că inima este un organ cavitar, miocardul (muşchiul inimii) alcătuind pereţii contractili ai celor patru camere cardiace. Arterele care irigă cu sânge miocardul sunt în mod prioritar predispuse aterosclerozei, adică procesului de îmbătrânire a vaselor sanguine. Ateroscleroza constă în principal în depunerea de colesterol pe pereţii interni ai vaselor de sânge, sub forma unor plăci proeminente în interiorul arterelor, numite ateroame. Prin creştere neîntreruptă, ateroamele vor îngusta progresiv vasele sanguine pe care le afectează, reducând astfel fluxul de sânge spre miocard.
Suferinţa miocardului cauzată de irigarea insuficientă cu sânge poartă numele generic de cardiopatie ischemică. Multă vreme (uneori, mai mulţi ani sau chiar zeci de ani), cardiopatia ischemică rămâne asimptomatică, dar manifestarea sa tipică este angina pectorală: aceasta constă într-o durere situată în mijlocul pieptului, central, mult mai rar în partea stângă; din mijlocul pieptului, durerea poate iradia spre gât, în spate, pe braţe sau la burtă. Suprafaţa durerii este mare, de obicei cât o palmă, uneori cuprinzând întreg pieptul, şi are caracter de strângere, de apăsare, de greutate sau, mai rar, de arsură. Durerea apare la efort, în condiţii de stres emoţional sau la frig, mai ales dimineaţa, fiind apoi ameliorată de repaus sau de administrarea unor medicamente specifice: Nitroglicerină sau Nifedipină. Respiraţia adâncă, mişcarea toracelui, schimbarea poziţiei sau palparea nu influenţează intensitatea durerii. Durata unui episod de angină pectorală este, în general, de 5-10 minute, niciodată sub un minut.
Cu timpul, creşterea progresivă a ateroamelor va îngusta suplimentar arterele şi va reduce şi mai mult cantitatea de sânge disponibilă miocardului. Acest fenomen va duce la agravarea consecutivă a durerii pectorale, situaţie cunoscută sub denumirea de angină agravată. Angina pectorală brusc agravată poartă denumirea de angină instabilă sau, conform vechii nomenclaturi, preinfarct – deoarece poate evolua rapid către un infarct miocardic.
Obstrucţia totală a unei artere va lăsa miocardul irigat de aceasta fără nici o sursă de sânge, deci în imposibilitatea de a mai supravieţui. În aceste condiţii, o zonă a peretelui inimii se va necroza (va muri), şi astfel apare infarctul miocardic. Mărimea zonei necrozate este extrem de variabilă, în funcţie de diametrul arterei obstruate: infarctele mici implică doar câteva celule cardiace, dar altele pot avea dimensiuni suficient de mari pentru a conduce la oprirea inimii, deci la decesul acelei persoane. În mod paradoxal, chiar şi infarctele mai mici pot fi fatale – prin mecanisme aritmice (fibrilaţie ventriculară).
În articolul următor al rubricii permanente dedicate bolilor cardiovasculare vom descrie simptomatologia infarctului miocardic, metodele de diagnostic şi opţiunile terapeutice disponibile.