35.1 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljFirmele din „Cornul şi laptele“ storc statul de bani

Firmele din „Cornul şi laptele“ storc statul de bani

Firmele care au câştigat licitaţiile pentru programul „Cornul şi laptele“ de anul acesta scot untul din Consiliul Judeţean Dolj. Ca să stoarcă mai mulţi bani de la stat, au contestat licitaţiile pe care şi le-au adjudecat, apoi au forţat mâna CJ, cerând la negocieri un preţ aproape dublu decât cel iniţial.

Opt firme s-au prezentat la licitaţia pentru serviciul de furnizare a laptelui şi cornului pentru elevii doljeni, organizată de CJ pe trei sectoare, după cum a fost împărţit judeţul. Scandalul a izbucnit în momentul în care trei societăţi au contestat procedura de atribuire. Lactido şi Dorna s-au declarat nemulţumite de faptul că firmele concurente nu îndeplineau toate condiţiile prevăzute de procedura de achiziţie şi au depus contestaţii la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Astfel, au blocat întreaga procedură de atribuire a contractului de furnizare a produselor lactate. În cazul produselor de panificaţie, firma contestatare este Isis SRL. Potrivit CJ Dolj, Lactido a câştigat licitaţia pe sectoarele 1 şi 2, iar Dorna – pe sectorul 3. Prin contestaţia depusă, Lactido pare că şi-a dat cu stângul în dreptul, ca şi Dorna şi Isis. Paradoxal? Doar în aparenţă.

Strânşi cu uşa

În cazul licitaţiei pentru produse lactate, ofertele firmelor înscrise au fost între 0,37 lei şi 0,68 lei pe bucată. De reţinut că principalul criteriu în cadrul licitaţiei pentru programul „Cornul şi laptele“ este preţul. Potrivit CJ Dolj, Lactido şi Dorna au avut cele mai bune oferte şi erau câştigătoare. Legea obligă ca, în momentul în care se depune o contestaţie, procedura să fie suspendată până la soluţionarea acesteia. Termenul de soluţionare a unei contestaţii, dat de CNSC, este de 20 de zile, însă acesta poate fi prelungit la 40 de zile sau chiar mai mult în cazuri excepţionale. Blocând procedura de licitaţie, firmele contestatare au obligat consiliul judeţean să ia măsuri urgente, înainte ca anul şcolar să înceapă, ceea ce instituţia a şi făcut. Potrivit vicepreşedintelui CJ, Dan Mogoş, toate firmele înscrise la licitaţie au fost invitate la masa negocierilor directe, unde s-au discutat atât preţul furnizării laptelui şi cornului către instituţiile de învăţământ, cât şi logistica, respectiv maşinile de transport care să respecte condiţiile impuse şi să fie în număr suficient de mare. „Din scurt“, numai Lactido şi Dorna au putut dispune de autovehicule pentru transportul produselor lactate şi de panificaţie, fapt ce le-a permis celor două societăţi ca, la masa negocierilor, să poate cere orice preţ. Au solicitat preţurile maxime, aproape duble decât cele cu care câştigau licitaţia. Consiliul judeţean a încheiat un contract pe 20 de zile (până la soluţionarea contestaţiilor de către CNSC) cu Lactido, la un preţ de 0,68 lei, şi cu Dorna, la un preţ de 0,67 lei.

Noi încasăm, nu comentăm

În cazul în care contestaţiile acestea nu se rezolvă în termenul de 20 de zile, CJ va fi obligat să încheie încă un contract, la preţuri stabilite tot prin negociere. Mai mult decât atât, legea prevede că orice altă firmă înscrisă la licitaţie poate depune contestaţie cât timp procedura nu este încheiată. Dacă o firmă prietenă a uneia dintre cele două societăţi comerciale depune contestaţie, situaţia de mai sus se repetă, Lactido şi Dorna putând încasa dublu faţă de cât au oferit în cadrul licitaţiei.
SC Isis SRL, societatea cu care CJ Dolj a semnat în urma negocierilor contract pentru furnizarea produselor de panificaţie în sectorul 3 al judeţului, este într-o situaţie asemănătoare. Preţul cu care a venit la licitaţie a fost de 0,19 lei, potrivit directoarei Mariana Hurezeanu, iar după negocieri l-a săltat la 0,21 lei. Potrivit explicaţiilor directoarei, SC Isis a depus contestaţie la CNSC înainte de declararea câştigătorilor pe motiv că unele firme concurente nu ar fi trebuit admise la licitaţie. „Ne avantajează preţul mai mare, dar e numai pentru 20 de zile, cel mult 40 de zile, până la pronunţarea soluţiei de către CNSC“, a mai spus Hurezeanu. Conducerea firmei Lactido nu a dorit să facă nici un comentariu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII