Hipertensiunea de sarcină

Hipertensiunea arterială este o boală cronică şi afectează circa un sfert din populaţia adultă a României, fiind caracterizată prin creşterea constantă a valorilor tensiunii peste 140 cu 90 de milimetri de mercur, adică, în limbaj curent, „paisprezece cu nouă“. Interesul care i se acordă se datorează atât marii sale răspândiri, cât şi faptului că reprezintă unul dintre cei mai importanţi factori de risc pentru bolile cardiovasculare.
În mod normal, tensiunea arterială scade în al doilea trimestru de sarcină cu 10 – 20 milimetri de mercur (una – două „unităţi“) faţă de valoarea de dinaintea stării de graviditate, pentru a reveni de obicei în cel de-al treilea trimestru la nivelul de bază. Hipertensiunea de sarcină se defineşte prin creşterea persistentă a tensiunii peste 140 cu 90 în al doilea trimestru de sarcină.
Hipertensiunea gestaţională nu apare niciodată mai devreme de a 20-a săptămână de sarcină, şi în acest sens trebuie deosebită de hipertensiunea preexistentă sarcinii. De asemenea, hipertensiunea gestaţională se remite spontan cel mai târziu după şapte săptămâni de la naştere, întrucât a dispărut cauza sa – prezenţa sarcinii.
Diagnosticarea hiperten-siunii de sarcină necesită măsurarea repetată a tensiunii gravidelor, preferabil săptămânal, mai ales în a doua jumătate a sarcinii. Fiindcă diagnosticul de hipertensiune gestaţională este de multe ori pus prea uşor în cazul unor creşteri tranzitorii ale tensiunii, trebuie ştiut că o persoană însărcinată poate avea uneori valori ale tensiunii peste 140 cu 90, fără ca aceasta să reprezinte o situaţie patologică. Pentru a evita un diagnostic greşit, tensiunea nu trebuie măsurată atunci când gravida este obosită, speriată, îngrijorată, supărată sau emoţionată, a consumat cafea sau alcool, sau are dureri puternice. Întotdeauna este bine să treacă minimum 10-15 minute de când pacienta a intrat în cabinetul medical şi s-a aşezat pe canapea, până când se măsoară efectiv tensiunea arterială.
Cu excepţia cazurilor de preeclampsie sau a valorilor mari ale tensiunii de peste 170 cu 110 milimetri de mercur, tratamentul hipertensiunii de sarcină este asemănător celui al altor forme de hipertensiune arterială. Măsurile nemedicamentoase presupun reducerea activităţilor, instituirea repausului şi urmărirea evoluţiei gravidei şi fătului. Spre deosebire de celelalte forme de hipertensiune, în cazul hipertensiunii gestaţionale nu sunt indicate nici scăderea ponderală, nici restricţia de sare.
Tratamentul farmacologic trebuie să ţină cont că unele medicamente antihipertensive sunt contraindicate în timpul sarcinii şi să se bazeze doar pe acele produse farmaceutice care s-au dovedit inofensive asupra fătului: metil-dopa şi blocantele canalelor de calciu.
Hipertensiunea de sarcină poate conduce la complicaţii serioase atât ale gravidei, cât şi ale fătului – fie înainte, fie după naştere. Preeclampsia este acea formă gravă de hipertensiune gestaţională care se asociază cu proteinurie semnificativă – adică prezenţa în urină a unei cantităţi de proteine de peste 0,3 grame la litru (sau 0,5 grame pe zi).
Preeclampsia este una dintre cauzele mortalităţii materno-fetale, este considerată o urgenţă medicală şi necesită internarea gravidei în spital pentru instituirea tratamentului adecvat. Formele grave de preeclampsie, care nu răspund la terapia medicamentoasă, pot necesita uneori operaţia cezariană de urgenţă – uneori, chiar şi cu multe săptămâni înainte de termen.