25.5 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalTragedii pe şosele

Tragedii pe şosele

Patru persoane au murit şi una a fost rănită în urma a două accidente rutiere grave, produse pe drumurile din judeţul Dolj.

Conform poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, un accident grav de circulaţie s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 00.30, pe DJ 552, în apropiere de localitatea Plopşor. Cornel Grecu, de 24 de ani, din comuna Pleniţa, în timp ce conducea un microbuz Volkswagen, a intrat în plin într-o căruţă, condusă de Ionuţ Păun, de 19 ani, din comuna Sălcuţa, în acelaşi sens de mers. Poliţiştii au stabilit că vehiculul cu tracţiune animală avea aplicate în partea din spate plăcuţe reflectorizante, iar în momentul accidentului, Grecu nu efectua transport de persoane, microbuzul fiind gol. În urma impactului, Marius Constantin, de 21 de ani, şi Sorin P., de 14 ani, ambii din Sălcuţa, pasageri în căruţă, au decedat, iar Păun a scăpat numai cu câteva zgârieturi. Poliţiştii au precizat că atât căruţaşul, cât şi şoferul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi au stabilit că răspunzător de producerea accidentului este Grecu, care nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de vehiculul care circula în faţa sa. Pe numele şoferului a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Impact fatal cu camionul

Alt accident grav, în urma căruia doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa, a fost înregistrat vineri dimineaţă, în jurul orei 7.30, pe DN 65, în apropiere de comuna doljeană Pieleşti. Poliţiştii de la Rutieră care au făcut cercetările la faţa locului au explicat că Marin Manolea, de 39 de ani, în timp ce conducea un Renault Laguna înmatriculat în Franţa dinspre Balş către Craiova, la ieşire din comuna Pieleşti a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un autocamion Mercedes condus din sens invers de Petrică Baroană, de 26 de ani, din Craiova. În urma impactului extrem de puternic, Renaultul s-a răsturnat de câteva ori pe şosea şi s-a oprit în afara drumului. La faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe SMURD şi descarcerarea, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru Marin Manolea, care a murit pe loc. Mihai Constantin, de 57 de ani, pasager în Renault, s-a stins în drum spre spital, scăpând cu viaţă numai Otelo Antonescu, de 55 de ani, pasager în acelaşi autoturism, care a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova. Poliţiştii de la Rutieră au precizat că şoferii nu purtau centurile de siguranţă şi că accidentul s-a produs cel mai probabil din cauză că Manolea a adormit la volan şi a intrat pe contrasens, variantă susţinută de lipsa urmelor de frânare. Traficul în zonă s-a desfăşurat cu dificultate aproape două ore.

Pieton rănit grav

Alt accident rutier grav a fost înregistrat joi, în jurul prânzului, în localitatea Dăbuleni. Eugen Răţoi, de 33 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un Hyundai pe strada Victoriei, a lovit-o şi accidentat-o grav pe Alexandra Cimpoeru, de 27 de ani, din Bechet. Poliţiştii au stabilit că femeia s-a angajat în traversarea străzii în fugă, printr-un loc nepermis şi fără să se asigure.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII