http:http://www.youtube.com/watch?v=P69pXj-jNyU
Castele ca-n basme, poduri peste Dunăre luminate, oameni ospitalieri, verdeaţă, tradiţie şi modernism, toate cuprinse într-o vacanţă de vis, parte a turului de studiu internaţional de „tradiţii vii“ („Living traditions international study tour“). Acestea te determină să vizitezi Ungaria, să-i afli tradiţiile şi obiceiurile, să-i admiri frumuseţile.
Dacă doriţi o vacanţă de vis, în care să vă bucuraţi de frumuseţile arhitecturale ale unei ţări, dar să descoperiţi şi tradiţiile şi obiceiurile locale, Ungaria este destinaţia ideală. Panorama de vis, monumentele istorice, castelele, podurile luminate de la asfinţitul soarelui şi până târziu în noapte, ce se reflectă în Dunăre, dar şi oamenii extrem de primitori care ştiu să facă turism şi care au toate atuurile necesare unor negustori capabili să vândă orice, de la palincă, „brandul naţional“, la pălării, oale de lut, turtă dulce, paprika şi mici suveniruri, toate dau un aer aparte ţării.
Budapesta, inclusă de UNESCO în patrimoniul universal
Aşezarea unică a Budapestei, panorama Dunării şi bulevardul Andrassy sunt doar câteva dintre punctele de atracţie ale acestui oraş european. Pe bună dreptate se spune că unii se îndrăgostesc de Budapesta la prima vedere, alţii devin admiratorii ei după o perioadă mai lungă, dar există o unanimitate de opinii: este unul dintre oraşele cu cea mai frumoasă aşezare din lume. Dunărea împarte în două – în Buda, cu munţi şi văi, şi în Pesta, cu şes – metropola cu două milioane de locuitori, declarată de UNESCO parte a patrimoniului universal. Cine a avut prilejul să vadă această privelişte de ansamblu coborâtă parcă din basme, cu luminile ei de seară, cu greu o poate uita. A fost populată cu cincizeci de mii de ani în urmă, dar numele actual l-a primit abia acum 128 de ani. Până în 1873 Óbuda, Buda şi Pesta erau oraşe separate. Sub dealurile ei există o reţea de peşteri cu izvoare termale ce ies la suprafaţă. Peste 100 de izvoare au fost descoperite până acum în Ungaria. Cele mai multe – 80 – se află chiar în Budapesta şi alimentează cu 70 de milioane de litri de apă termală 12 băi curative. Printre monumentele sale istorice se pot număra amfiteatre romane cu o vechime de 2.000 de ani, băi turceşti vechi de 400 de ani şi clădiri în stil secesionist cu caracter specific maghiar de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Se spune că aici se găsesc, după Islanda, cele mai mari rezerve de izvoare termale din lume. Apele tămăduitoare izbucnind din adâncuri contribuie la redobândirea sănătăţii a mii de oameni anual.
Tradiţie şi obiceiuri
Amatorilor de cultură doar diversitatea opţiunilor le poate crea dificultăţi. Cele 237 de monumente istorice, 223 de muzee şi galerii, 35 de teatre, 90 de cinematografe, 2 opere, 12 săli de concerte şi aproape 200 de localuri, tururile oraşului cu autobuzul, cu vaporaşul sau pe jos, organizate de agenţiile de turism în toate cele 365 de zile ale anului, toate acestea reprezintă oferte adaptate la preferinţele individuale ale vizitatorilor sosiţi la Budapesta. Turiştii care îşi doresc o vedere superbă chiar din locul de cazare pot să aleagă unul dintre hotelurile de cinci stele din oraş. Hotelul Hilton are o clădire superbă, în mijlocul cetăţii Buda, în imediata apropiere a romanticului Bastion al Pescarilor şi al catedralei Matyas. Din camere şi din încăperile comune se deschide o vedere de ansamblu asupra parlamentului şi a întregii zone Pesta a capitalei, a podurilor luminate, a castelelor parcă dantelate şi a Dunării. Pentru o cină în stil tradiţional, cu nelipsita palincă şi cu vinul de Tokai, potrivit ca aperitiv, despre care se spune că are au un efect benefic asupra sănătăţii, recomandat ca medicament „UNIVERSALIS VERA MEDICINA“ pentru tratarea anemiei, letargiei şi căderilor nervoase, dar şi cu un excepţional ştrudel cu carne, cartofi, cu mere sau ciocolată, puteţi alege restaurantul „Strudel house“. Este amenajat în stil tradiţional, cu vase de ceramică şi obiecte tradiţionale de decor, însă amplasate cu gust, transformând locaţia într-una de lux. Poţi avea o demonstraţie a modului în care se prepară ştrudelul, te poţi oferi voluntar dacă doreşti să deprinzi tainele acestei bucătării, dar te poţi bucura în acelaşi timp de o atmosferă intimă, în care să asculţi în surdină partituri de excepţie interpretate de pianistul localului. Motoul ungurilor este următorul: „Nu există viaţă fără palincă. În Ungaria, dacă nu eşti gras, înseamnă că eşti bolnav“.
Muntele Cetăţii din Buda
Palatul regal (Piaţa Szent György) construit în secolul al XIV-lea, reconstruit apoi 400 de ani mai târziu în stil baroc, a fost timp de 700 de ani reşedinţa regilor Ungariei, iar astăzi găzduieşte muzeele şi galeriile cele mai vizitate din Budapesta. Galeria Naţională Maghiară (Magyar Nemzeti Galéria) prezintă istoria artelor din Ungaria, începând din secolul al X-lea până în zilele noastre: vizitatorii pot vedea aici expoziţii de pictură şi sculptură în lemn din epoca medievală sau a Renaşterii, altare gotice pictate, expoziţii de artă renascentistă şi barocă. De pe Bastionul Pescarilor (Halászbástya) din Piaţa Szentháromság – un sistem de bastioane cu şapte turnuri în stil neoromanic ridicate pe zidurile medievale – se deschide o panoramă splendidă a oraşului. Tot aici se înalţă biserica şi mănăstirea dominicană Sfântul Niculae (Szent Miklós-templom), ale căror rămăşiţe provin din secolele XIII-XV, fiind integrate printr-o soluţie arhitecturală ingenioasă în interiorul elegantului Hotel Hilton. Priveliştea care vi se oferă de la ferestrele acestui imobil este splendidă: Dunărea, de-a lungul căreia se înalţă castele, Curtea dominicană (Dominikánus udvar) a hotelului care serveşte drept scenă a unor spectacole în aer liber.
În centrul istoric, biserică parohială
Biserica parohială din centrul istoric, situată în Piaţa 15 Martie, este prima din oraş. Unicitatea ei constă în faptul că în interior pot fi descoperite urmele tuturor stilurilor arhitecturale, de la cele antice până la clasic. Clădirea recent renovată a sinagogii de pe strada Dohány este cea mai mare din Europa, iar acustica excelentă o recomandă şi pentru organizarea concertelor. În curtea ei a fost înfiinţat Muzeul Evreiesc, în care a fost amenajată o colecţie nemaiîntâlnită din Europa Centrală, muzeul fiind în acelaşi timp şi un centru de cercetare al culturii mozaice. Din centrul istoric merită să faci o plimbare pe bulevardul Andrássy. Pe ambele laturi ale lui se înşiră palate din secolele XIX-XX, adevărate capodopere de arhitectură. Opera Maghiară de Stat, superba creaţia a ilustrului arhitect maghiar Miklos Ybl, reprezintă din 1846 centrul vieţii muzicale ungare.
Şase zile, zeci de tradiţii şi obiceiuri
În „Living traditions international study tour“ au fost cuprinse mai multe zone ale Ungariei: regiunea Budapesta şi împrejurimile, regiunea Eger-Tokaj, Câmpia Maghiară şi Lacul Tisa etc. Mai multe fotografii din Ungaria puteţi găsi pe http://bogdan.gds.ro.