6.8 C
Craiova
marți, 2 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitate Peste 10% din firmele din Gorj au dispărut în ultimele şase luni

Peste 10% din firmele din Gorj au dispărut în ultimele şase luni

Agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în Gorj încearcă să facă rost de bani pentru a-şi achita datoriile către bugetul de stat, lăsând pe ultimele locuri plata furnizorilor sau chiar a salariilor angajaţilor. Mai mult decât atât, proprietarii de întreprinderi mici şi mijlocii preferă să renunţe la anumite afaceri, în aşteptarea unor vremuri mai bune, şi merg să anunţe la administraţiile fiscale de care aparţin că au sistat activitatea la firmele pe care le deţin.
De la începutul anului şi până în prezent, peste 1.800 de gorjeni au fost trimişi în şomaj, cea mai mare parte dintre aceştia prin intermediul concedierilor colective. Condiţiile grele cu care se confruntă mediul de afaceri, lipsa de lichidităţi şi de comenzi au determinat ca de la începutul anului să fie închise peste 10% dintre firmele active înfiinţate pe teritoriul judeţului. Potrivit Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj, în statistici există aproximativ 11.000 de societăţi comerciale, însă numai 7.500 dintre acestea sunt active, fiind implicate în activităţi de producţie, comerţ sau oferă diferite servicii. De la începutul anului şi până în prezent, 928 de firme din Gorj şi-au oprit activitatea, iar 130 au intrat în faliment. De asemenea, în prezent, pe lista agenţilor economici inactivi se află 706 firme-fantomă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS