Campanie de dezinsecţie
Primăria Drobeta Turnu Severin derulează în aceste zile o campanie de combatere a omidei păroase şi a ţânţarilor. Potrivit lui Gabi Pogaci, purtătorul de cuvânt al Primăriei Drobeta Turnu Severin, în perioada 27-30 mai, pe toată suprafaţa oraşului se vor executa dimineaţa şi seara tratamente aviachimice de dezinsecţie şi de combatere a dăunătorilor pe aliniamente şi parcuri. În acest sens, apicultorii sunt anunţaţi să ia măsuri de protecţie în această perioadă. Campania are drept scop protejarea copacilor şi a florilor din parcuri.
Alin GHICIULESCU
Finanţare pentru IMM-uri
BRD Sogelease, adică firma de leasing din cadrul grupului BRD, lansează un produs dedicat sprijinirii întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) „pentru a reduce impactul crizei actuale“, în baza împrumutului obţinut de BRD de la Banca Europeană de Investiţii. Firmele care pot solicita astfel de fonduri trebuie să activeze în domenii precum industrie, servicii, turism, agricultură, sănătate, energie şi protecţia mediului. Finanţarea se acordă pe o perioadă de patru ani, la o dobândă mai mică în primul an. „În contextul schimbărilor produse pe piaţa financiară şi ca urmare a dezechilibrelor economice din ultima perioadă, apetitul pentru finanţare şi cererea de consum pentru bunuri aparţinând principalelor industrii ce fac obiectul finanţărilor în leasing sunt în continuă scădere“, se arată în comunicatul BRD Sogelease.
Ramona OLARU
Marş antifumat
Cu ocazia Zilei internaţionale de luptă împotriva fumatului, Asociaţia Studenţească AMiCus organizează duminică, 31 mai, la ora 11.00, un marş antifumat pe traseul Universitate – Piaţa „Mihai Viteazul“. Proiectul care se desfăşoară cu sprijinul primăriei are motoul „Pe 31 mai, Craiova renunţă la fumat!“ şi are drept scop atragerea atenţiei asupra efectelor nocive ale tutunului. „Vom distribui bomboane celor care îşi vor stinge ţigările şi pixuri celor care vor renunţa la întregul pachet. Pentru o mai bună desfăşurare a evenimentului, alături de noi îi vom avea pe membrii Asociaţiei Naţionale Antidrog, ai Asociaţiei pentru Sănătate, Educaţie şi Familie, şi ai Asociaţiei «Exploratori pentru viitor»“, a precizat Dana Ion, responsabil relaţii publice în cadrul AMiCus. Conform statisticilor efectuate de Organizaţia Mondială pentru Sănătate, aproximativ 650 de milioane de oameni sunt fumători.
Ana DĂNESCU
Salon Regional de Turism
Craiova va fi gazda celei de-a doua ediţii a Salonului Regional de Turism OLTENIA TRAVEL&BUSINESS, pe 30 şi 31 mai. Evenimentul, la care şi-a anunţat prezenţa şi preşedintele României, Traian Băsescu, este organizat de Asociaţia de Turism Oltenia, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) „Oltenia“ şi se va desfăşura pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu“. Pe lângă faptul că vor putea să-şi aleagă cele mai avantajoase pachete turistice, vizitatorii vor avea ocazia să beneficieze de diverse oferte de şcolarizare în domeniul turismului, dar şi să deguste specialităţi tradiţionale şi vinuri alese şi să achiziţioneze produse autentice de artizanat, în timp ce se delectează cu muzică şi dansuri populare româneşti.
Andreea HORCONE
Şef nou la RAR Gorj
Registrul Auto Român (RAR) Gorj are, de ieri, un nou şef în persoana lui Vasile Picioruşi, fostul director al Agenţiei de Prestaţii Sociale. Acesta a câştigat concursul desfăşurat la Bucureşti pentru ocuparea definitivă a postului. Vasile Picioruşi a avut o primă întâlnire cu salariaţii unităţii şi le-a transmis că doreşte o îmbunătăţire a calităţii serviciilor.
Alin ION